Licenţele de depozitar central şi autorizaţiile de societate de registru, eliminate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Persoanele juridice care deţin licenţă de depozitar central sau autorizaţie de societate de registru vor dispune de dreptul de a obţine licenţele şi autorizaţiile pentru activitate pe piaţa de capital fără achitarea taxelor şi plăţilor respective, avându-se în vedere că persoanele juridice în cauză au achitat anterior taxele pentru obţinerea licenţei de depozitar central.

Astfel, urmează a fi eliminate licenţele de depozitar central şi autorizaţiile de societate de registru. Prevederile se conţin într-un proiect votat în lectură finală, joi, 6 aprilie, de către Parlament, transmite IPN.

În nota informativă a proiectului se menţionează că acesta are ca scop ajustarea actelor legislative în vigoare, precum şi crearea unui cadru eficient de reglementare a activităţii Depozitarului central unic al valorilor mobiliare (DCU). Suplimentar, proiectul propune unele amendamente la cadrul de reglementare financiar-bancar cu scopul optimizării acestuia.

Proiectul legii prevede ca societăţile pe acţiuni să dispună de dreptul de a transmite informaţiile din registrul acţionarilor de la data constituirii DCU. Proiectul mai prevede măsuri compensatorii pentru persoanele juridice care deţin licenţă de depozitar central sau autorizaţie de societate de registru, precum şi acţionarii acestora.

Potrivit proiectului, persoanelor juridice care deţin licenţă de depozitar central sau autorizaţie de societate de registru sau au calitatea de acţionar al acestora li se acordă dreptul de a deţine calitatea de fondator şi acţionar al DCU. Deţinerea calităţii de fondator şi acţionar este un drept exclusiv, deţinut de o categorie limitată de entităţi, care va permite operatorilor existenţi şi acţionarilor acestora să aloce investiţiile anterioare în capitalul DCU.

Totodată, persoanele juridice care deţin licenţă de depozitar central sau autorizaţie de societate de registru vor beneficia de dreptul de a obţine licenţă pentru activitatea pe piaţa de capital fără achitarea taxelor de eliberare a licenţei. Astfel, operatorii existenţi vor fi în drept să obţină licenţă pe un termen nelimitat şi să desfăşoare activitate pe piaţa de capital fără achitarea taxelor de eliberare a licenţei.

La fel, urmează a fi introdusă noţiunea „infrastructurile pieţei financiare”, care se referă la sistemele de evidenţă şi decontare a mijloacelor băneşti, valorilor mobiliare şi altor instrumente financiare. Banca Naţională a Moldovei urmează să realizeze atribuţiile ce ţin de constituirea, licenţierea, reglementarea şi supravegherea infrastructurilor pieţei financiare. De asemenea, odată cu intrarea în vigoare a prevederilor proiectului, urmează să fie schimbat termenul în care BNM va prezenta Raportul anual Parlamentului. Astfel, BNM va prezenta legislativului raportul anual până pe 1 iunie, nu în termen de patru luni după încheierea fiecărui an financiar, aşa cum prevede legislaţia în prezent.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată