Libertatea de exprimare este limitată în Moldova. „Lui Mătăsaru i-aş fi aplicat o pedeapsă reală - privaţiune de libertate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Condamnarea recentă a lui Anatol Mătăsaru la doi ani de închisoare cu suspendare pentru faptul că a protestat în faţa Procuraturii Generale într-un mod neobişnuit a readus în atenţia publicului tema libertăţii de exprimare în Republica Moldova.

Adevărul Moldova a contactat mai multe persoane din domenii diferite şi i-a întrebat ce înseamnă, în viziunea lor, libertatea de exprimare şi care sunt limitele acesteia. Totodată, i-am întrebat dacă în cazul protestului artistic al lui Anatol Mătăsaru au fost întrecute aceste limite, ajungând la „huliganismul” din Codul Penal.

Amintim că Anatol Mătăsaru a fost condamnat pentru că la începutul lunii ianuarie 2013 a protestat în faţa Procuraturii aducând un machet al unui falus de doi metri. Pe falus era lipită poza preşedintelui PD, Marian Lupu. Mătăsaru a sugerat, astfel, că Procuratura este controlată politic, şefia acestei instituţii revenindu-i democraţilor. Pe 2 martie 2015, Anatol Mătăsaru a fost condamnat pentru huliganism sau pentru tulburarea ordinii şi moralei publice prin manifestări brutale.

Constituţia Republicii Moldova garantează dreptul de exprimare în articolul 32: „Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil”.

Vladimir Beşleagă, scriitor

„Libertatea de exprimare orală sau libertatea de exprimare în scris? Libertatea de exprimare este condiţia sine qua non a creaţiei artistice. Noi nu am avut-o în regimul comunist, dar o avem acum şi de care ne bucurăm şi mulţumim lui Dumnezeu, timpului şi istoriei că ne-au oferit-o. Numai cine nu este demn de libertatea de exprimare, nu este conştient, acela n-o are. Dar cel care a jinduit-o toată viaţa, acela o are şi se bucură de ea”.

Vadim Cheibaş, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei

„Prea sofisticată întrebarea, trebuie să chibzuiesc un pic. Reveniţi mai târziu”.

Ghenadie Popescu, artist plastic

„Of, nu ştiu (râde), nu am o frază clară pregătită, explicită pe care ai putea s-o pui pe alb şi negru. Oricum, libertatea de exprimare e legată de responsabilitate, nu tot ce îţi trăsneşte prin cap înseamnă libertate. Este un soi de raportare în situaţia în care te afli, e bazată pe cunoştinţele pe care le ai. E o întrebare prea abstractă, nu ştiu cât de liber poţi fi în genere. Uneori poate e mai bine să taci. E o întrebare prea abstractă. Nu prea ţin la formulări de acest gen”.

Părintele Marchel, episcop de Bălţi şi Făleşti

„Libertatea de exprimare este libertatea la corecta exprimare, la furnizarea unor informaţii corecte. Libertatea de exprimare are un izvor cu o doză înaltă de credibilitate şi care trebuie semănată în mase. Bănuiesc, în Republica Moldova nu există libertate de exprimare sau cel puţin nu pentru toată lumea. Eu unul sunt jerfă a lezării dreptului meu la libera exprimare. Inspirându-mă dintr-o sursă din internet, precum că undeva 95% din homosexuali sunt bolnavi de SIDA, am lansat această informaţie. Acum, sunt condamnat de prima şi a doua instanţă de judecată pentru aceasta. Genderdoc vrea să îmi cer scuze în mod public şi să plătesc despăgubiri morale pentru că am lezat onoarea homosexualilor”.

Corneliu Bratunov, procuror

„Este o întrebare abstractă. Nu pot să dau un răspuns elocvent. Cred, totuşi, că libertatea de exprimare este mai curând limitată în Republica Moldova, nu este absolută. Cu privire la cazul Mătăsaru, îmi este greu să răspund, nu cunosc materialele cauzei, pentru că nu a fost exercitată de noi. Eu am părerea mea personală faţă de Mătăsaru, cred că dacă aş fi judecător, i-aş fi aplicat o pedeapsă reală - privaţiune de libertate. El a figurat pe alte dosare, este un infractor. Nu este vorba despre exprimarea lui. Dar îl cunosc ca persoană - el a participat şi la jafuri, şi la furturi. Cred că Mătăsaru este un făţarnic”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne