Liberalii refuză să participe la dezbaterile electorale: „Acest referendum este ilegal”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO pl.md

Partidul Liberal anunţă că nu va participa în dezbaterile electorale pentru referendumul de demitere a primarului suspendat al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, din 19 noiembrie. Potrivit conducerii PL, referendumul este unul ilegal.

„Acest referendum este ilegal, organizat cu grave încălcări ale Constituţiei Republicii Moldova, ale Codului Electoral şi ale Cartei Europene a Autonomiei locale, fapt confirmat şi prin Rezoluţia adoptată la 19 octombrie 2017, de către Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei”, se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii.

Liberalii cobnsideră că participarea lor la dezbateri electorale, „alături de uzurpatorii şi iniţiatorii acestui plebiscit, ar duce în mod implicit la recunoaşterea acestui referendum ilegal, inclusiv am legaliza moftul socialiştilor, prin care se vor cheltui 9 milioane de lei din buzunarul locuitorului municipiului Chişinău”. 

„Îndemnăm alegătorii din municipiul Chişinău să nu participe pe 19 noiembrie, la această farsă organizată de socialişti, numită referendum. Să fim de partea lui Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău, ales de cetăţeni de trei ori consecutiv”, se menţionează în docment.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă