Liberalii lui Dorin Chirtoacă anunţă că vor participa în alegerile locale din 20 octombrie şi califică acordul între PSRM şi ACUM ca „o trădare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul Liberal, condus de Dorin Chirtoacă, a decis duminică, 14 iulie, în cadrul Consiliului Republican al formaţiunii, să participe în alegerile locale generale din 20 octombrie, „pentru a fi acea alternativă sănătoasă pentru electoratul pro-european şi unionist, diferită de oferta puterii: o republică bicoloră ACUM-PSRM atât la nivel central, cât şi la nivel local”.

„PL dezaprobă şi condamnă acordul anunţat de ACUM şi PSRM pentru alegerile locale, care transformă alegerea primarilor într-o formalitate. În acelaşi timp, împărţirea viceprimarilor de pe acum, este la fel cum au procedat PD şi PSRM, cu împărţirea frauduloasa a circumscripţiilor pentru alegerile din 24 februarie 2019”, se arată într-un comunicat de presă emis de PL.

Liberalii susţin că „aceste acţiuni sunt, de fapt, o forma de uzurpare a puterii locale şi o încălcare a principiilor alegerilor democratice, care se bazează pe integritate, concurenţă loială şi meritocraţie”.

„Acest pact reprezintă o trădare a alegătorilor pro-europeni şi unionişti, iar ceilalţi candidaţi ai altor partide vor fi automat excluşi din această competiţie electorală. ACUM şi PSRM vor să instaureze un monopol al puterii centrale asupra celei de nivel local, şi anulează din start caracterul competitiv al alegerilor”, se mai spune în document.

Amintim că premierul Maia Sandu a declarat recent că sunt şanse ca Blocul ACUM şi Socialiştii să semneze un „acord de neagresiune” pentru alegerile locale generale din 20 octombrie. Documentul ar avea scopul să reducă din riscurile apariţiei unor conflicte între cele două entităţi politice, prin faptul că partidele respective nu se vor ataca reciproc.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend