Liberal-democraţii cer condamnarea tuturor regimurilor totalitare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa: moldinit.com

După ce deputaţii AIE au votat pentru condamnarea crimelor comunismului, vineri seara, fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova a înregistrat la Biroul Permanent al Parlamentului proiectul de hotărâre privind aprecierea politico-juridică a tuturor regimurilor totalitare în Republica Moldova.

În nota informativă ce însoţeşte proiectul se menţionează că se condamnă regimurile totalitare: nazist, stalinist, bolşevic, care au comis crime împotriva umanităţii prin genocid, deportări, foamete organizată, colectivizare forţată, represiuni politice pe teritoriul suveran actual al Republicii Moldova, se arată într-un comunicat PLDM.

După 20 de ani de la destrămarea URSS, crimele regimului comunist au fost condamnate în Republica Moldova

De asemenea, deputaţii cer interzicerea utilizării pe teritoriul Republicii Moldova a simbolurilor regimurilor totalitare: nazist, stalinist, bolşevic - svastica nazistă, combinaţia dintre seceră şi ciocan, precum şi orice suport cu aceste simboluri.

În comunicatul PLDM se mai menţionează că prevederile iniţiativei legislative a liberal democraţilor au la bază Rezoluţia Parlamentului European din 2 aprilie 2009, referitoare la conştiinţa europeană şi totalitarismul, şi Rezoluţia din 2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind necesitatea de condamnare internaţională a crimelor regimurilor comuniste totalitare.

Proiectul de hotărâre urmează a fi examinat în sesiunea de toamnă-iarnă a Legislativului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile