Legea medicamentului ar putea fi modificată, fără sancţiuni pentru fabricanţii de produse farmaceutice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Respins deja de nouă comisii parlamentare, proiectul de lege al deputatului Gheorghe Brega a fost supus unei dezbateri publice la care au lipsit fabricanţii de produse farmaceutice.

Deputatul liberal Gheorghe Brega a susţinut astăzi o dezbatere publică privind iniţiativa sa legislativă de modificare a legii 1456-XII din 25.05.1993 cu privire la activitatea farmaceutică. Astfel, deputatul a prezentat un clip cu rezultatele controalelor desfăşurate anul trecut de Comisia parlamentară de anchetă privind examinarea situaţiei pe piaţa farmaceutică la mai mulţi producători de produse medicamentoase care activează pe teritoriul ţării, dar şi la Agenţia Medicamentului.

Potrivit lui Brega, toţi producătorii de produse farmaceutice trebuie să respecte regulile europene de bună practică de fabricaţie a medicamentelor. De asemenea, acesta mai solicită reevaluarea acestor produse de către Agenţia Medicamentului la reînregistrarea făcută o dată la cinci ani, precum şi efectuarea unor studii de bioechivalenţă cu preparatele farmaceutice originale.

„În Moldova avem o situaţie destul de gravă privind fabricarea medicamentelor. Mă refer la materia primă, condiţiile de păstrare şi distribuire, dar şi de testare a acestora. Acest proiect de lege este de fapt o traducere a regulilor europene de bună practică de fabricaţie a produselor farmaceutice“, a spus deputatul.

Până acum, proiectul de lege a fost respins de nouă comisii din cele 10 interpelate, printre care se numără Comisia drepturilor omului şi relaţii internaţionale, Comisia economie, buget şi finanţe, Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, Comisia protecţie socială, sănătate şi familie şi Comisia securitate naţională, apărare şi ordine publică.

„În zadar promovaţi acest proiect de lege, fiindcă în spatele lui nu există sancţiuni. Din prezentarea de azi am înţeles că nu există producători de medicamente disciplinaţi, ci producători sancţionaţi. Atâta timp cât nu sunt sancţiuni începând de la testarea, păstrarea şi omologarea medicamentelor, nu ne putem aştepta la niciun rezultat. Ceea ce am văzut în controalele desfăşurate la producătorii farmaceutici ţine de răspunderea penală, pentru că e în pericol sănătatea oamenilor“, a precizat preşedintele Centrului de Iniţiativă şi Monitorizare a Autorităţilor Publice, Ion Dron.
 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani