Lectorii universitari din Moldova pot dezvolta cursuri de istoria artei printr-un program internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lectorii universitari pot crea noi cursuri universitare a căror tematică vizează istoria artei, studiile şi ştiinţele culturale, în cadrul unui program internaţional ce are ca scop cercetarea şi înţelegerea istoriei culturale recente.

Ei pot aplica pentru proiectul „Patterns Lectures 2014/2015“, iniţiativă susţinută de către Fundaţia ERSTE din Austria. Perioada pentru înscrieri este 16 decembrie 2013 - 23 februarie 2014. Juriul format din patru consilieri internaţionali va selecta 12 cursuri universitare din cele înscrise.

În cadrul programului, vor fi promovate cursuri care au fost dezvoltate recent, dar care nu au fost ţinute încă, ce abordează în mod analitic perioada începând cu anii '60 până în prezent, inclusiv anul tranziţiei 1989, dar şi fenomenul cultural de dinainte de 1989 şi până astăzi, inclusiv aspectele culturii populare, periferice, şi care examinează interdisciplinar şi intercultural istoria Europei Centrale şi de Sud- Est. Propunerile de cursuri ţinute de către lectori din exterior trebuie să fie integrate în cadrul unei instituţii de învăţământ superior de stat şi trebuie să fie realizate în anul universitar 2014/2015.

Patterns este un program internaţional care are ca scop cercetarea şi înţelegerea istoriei culturale recente şi care iniţiază şi susţine proiecte culturale contemporane. Programul îşi propune să documenteze, să analizeze şi să investigheze diferitele aspecte şi practici ale transformării vieţii actuale şi culturii din Europa Centrală şi de Sud- Est începând din anii '60 - '70 şi până în prezent.

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete