Laudă-mă, gură! Plahotniuc trimite scrisori alegătorilor în care le spune ce-a făcut pentru ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zilele acestea, mulți moldoveni au fost surprinși să găsească în cutiile poștale un răvaș semnat personal de prim-vicepreședintele Parlamentului, democratul Vlad Plahotniuc.

„Stimați cetățeni, de obicei, politicienii vă trimit scrisori în campaniile electorale să vă convingă să-i votați. Eu însă vă scriu acum, când nu suntem în campanie electorală. Și nu vă scriu să vă cer voturi, ci ca să vă prezint ce am reușit să fac din ce mi-ați cerut și ce nu am reușit încă", își începe scrisoarea vicepreședintele Partidului Democrat.

El enumeră în continuare problemele despre care cetățenii i-au vorbit în timpul vizitelor sale în țară și pe pe care le-a soluționat sau care sunt în curs de rezolvare.

Astfel, Plahotniuc se laudă că împreună cu colegii de partid a amânat plata impozitelor pentru agricultori din primăvară până la toamnă, a propus ca pensiile mici să fie indexate cu un procent mai mare decât pensiile mari și să fie introdus un impozit unic în agricultură.

De asemenea, politicianul povestește că a promovat în Parlament un proiect de lege privind votul uninominal, astfel încât oamenii să-și aleagă direct reprezentanții în Legislativ din cei în care au încredere, și nu din necunoscuții de pe o listă de partid.

În plus, Plahotniuc amintește de cazurile sociale grave în care s-a implicat personal, ca persoană privată, deoarece bugetul țării e prea sărac pentru a ajuta pe toată lumea.

În scrisoare nu sunt indicate tirajul și tipografia unde au fost editate. În schimb, găsiți adresa de e-mail la care îi puteți transmite lui Vlad Plahotniuc problemele cu care vă confruntați.

Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Hemoragie post-partum tratată în Germania. „Fiecare minut pierdut scade dramatic șansa la viață”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”