La trei ani de la „schimbarea la faţă“ a Republicii Moldova

La trei ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009 ne întrebăm în continuare ce a fost atunci - revoluţie, revoltă, un protest sau un scenariu de schimbare a regimului politic?

Un răspuns univoc nu poate fi formulat. Mai mult, nici nu poate fi vorba de o părere general acceptată, întrucât chiar în momentul desfăşurării protestelor stradale societatea era dezbinată în cei care susţineau deschis acţiunea, alţii care o condamnau făţiş, iar a treia categorie, puţin numeroasă de data asta, se pare, a rămas oarecum indiferentă.

Ulterior, viziunile s-au diversificat în funcţie de expectanţele diferite pe care le-a avut cetăţeanul de rând de la schimbarea politică din ultimii trei ani. Unii care erau sceptici iniţial în ceea ce priveşte şansele schimbării au devenit mai optimişti, iar alţii din contra - mai pesimişti.

În ansamblu însă lucrurile merg spre bine, chiar dacă nu cu viteza dorită. Din această perspectivă, ceea ce a început la 7 aprilie 2009 merită a fi numită o revoluţie, o revoluţie twitter, aşa cum a fost botezată de mass-media internaţională, dat fiind rolul jucat de reţelele sociale de pe net în mobilizarea în timp record a zeci de mii de oameni pentru a participa la un protest organizat împotriva puterii.

Din alt punct de vedere, abia recent s-a încheiat primul ciclu al schimbării, acela al suplinirii tuturor funcţiilor importante în stat, odată cu alegerea preşedintelui Republicii Moldova.

Abia de acum putem solicita puterii, cu îndreptăţire deplină, îndeplinirea promisiunilor sale electorale. Acum puterea are dezavantajul de a nu mai putea invoca explicaţii ieftine, dând vina pe fosta guvernare şi pe blocajele create de opoziţia actuală, neocomunistă, atunci când cetăţenii îi cer socoteală.

La nivel simbolic, trebuie să existe un loc care să fie consfinţit drept loc al comemorării acestui eveniment, mai ales că Parlamentul a şi votat pe 5 aprilie pentru instituirea Zilei Libertăţii. Anul acesta locul comemorării a fost locul unde a murit Valeriu Boboc.

Dar, monumentul în cinstea celor care au avut de suferit sau şi-au pierdut viaţa pe 7 aprilie 2009 şi în zilele următoare - un monument promis - nu a mai fost ridicat, aşa cum nu a fost construit nici cel demult făgăduit pentru victimele regimului comunist sovietic totalitar.

La fel de importante sunt şi multe aspecte ce ţin de alt domeniu decât cel al politicii memoriei. Este vorba de schimbarea propriu-zisă, mai ales de lupta împotriva corupţiei şi a evaziunii fiscale. Ceea ce deranjează cel mai tare este că mult trâmbiţata intenţie de a lichida monopolurile la produsele alimentare - carnea şi peştele, cu precădere - a rămas la nivel de declaraţie.

Dacă un anume partener din AIE 2 pune piciorul în prag referitor la reformele din aceste domenii, presa neaservită poate oferi ajutor întru depăşirea acestei probleme, în speranţa că şi pe viitor puterea actuală va fi măcar tot atât de sensibilă la mass-media pe cât a fost în ultimii ani.

În altă ordine de idei, mass-media trebuie să respecte legislaţia, iar închiderea canalului de televiziune NIT se înscrie în acest proces legal, de impunere a respectării legislaţiei de către o companie care a neglijat şi sfidat numeroasele avertismente de încălcare a legii.

Opoziţia nu are motive pentru a se văicăra că a fost marginalizată din spaţiul de emisie, întrucât în fiecare seară reprezentanţii săi sunt prezenţi la cele mai importante talk-show-uri, ceea ce era de neimaginat pentru opoziţia din anii 2001-2009.

La 3 ani de la „schimbarea la faţă", Republica Moldova se complace totuşi în imaginea pe care şi-a creat-o despre sine, fiind încurajată de partenerii occidentali, care au şi ei nevoie de succese în regiune. Nu trebuie de uitat însă că imaginea Chişinăului este doar cosmetizată puţin. Trebuie să urmeze şi reforme reale, nu doar mimate, care să dea roade într-un termen mediu şi să ne apropie într-adevăr de Uniunea Europeană şi de spaţiul euro-atlantic.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md