La Postul vamal Costeşti s-a deschis o zonă de control vamal cu statut permanent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul Postului vamal Costeşti a fost deschisă o zonă de control vamal cu statut permanent. Pentru a preveni formarea rândurilor în apropierea postului vamal de frontieră Costeşti, transportatorii vor avea posibilitatea să staţioneze în zona de control vamal. Aici va fi organizat procesul de facilitare şi prioritizare a exportului produselor uşor alterabile, transmite IPN.

Agenţia pentru Siguranţa Alimentelor precizează că în aceasta perioada a anului tot mai multe fructe perisabile moldoveneşti se îndreaptă spre masa consumatorilor din alte state. Suplimentar la eliberarea marcajelor „PERISABIL.TRANSPORT PRIORITAR” şi informarea transportatorilor privind aplicarea eficienta a acestora, în urma discuţiilor cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi cu Autoritatea Naţională Fitosanitară a României, s-a convenit asupra posibilităţii traversării prin punctul de trecere a frontierei de stat Costeşti - Stânca.

Prin punctul menţionat se permite tranzitul produselor de origine non-animală perisabile cu destinaţia alte state decât cele ale Uniunii Europene. Regimul de lucru al postului este stabilit 08.00 şi 20.00.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”