La bloc, cu sobă şi hogeag la geam

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La doar câţiva kilometri de Capitală, în Vadul lui Vodă, oamenii de la bloc încă se mai încălzesc la gura sobei. Foto: Tudor Iovu

În multe oraşe mici încă există blocuri cu hornuri scoase prin perete, care seamănă cu tentaculele încremenite ale unei caracatiţe, chiar dacă localităţile au fost deja conectate la gaz.

Oamenii spun că este prea scump să-şi instaleze sisteme autonome şi sunt nevoiţi să se încălzească la sobe cu lemne, deşi specialiştii avertizează că îşi pun viaţa în pericol. În orice moment poate izbucni un incendiu sau se pot intoxica inhalând monoxid de carbon.

Ala Ciobanu (30 de ani) locuieşte într-un bloc din centrul oraşului Sângerei. Familia şi-a construit o sobă între bucătărie şi cameră, a scos hogeagul prin perete şi l-a ridicat deasupra clădirii, ca fumul să nu-i deranjeze pe vecini. „Ţinem lemnele în garaj. Dimineaţa, soţul le aduce sus, ca eu şi copiii să nu le târâim pe scări", povesteşte femeia.

Cu lemnele la geam

Chiar dacă la bloc a ajuns conducta de gaz, familia Ciobanu nu va renunţa la cărbune şi lemne. „Vom conecta la gaz doar plita de gătit. Naşii noştri au încălzire autonomă şi ni se plâng că plătesc câte 2.000 de lei pe lună pentru gaz. Noi, în schimb, ieşim cu 5.000 de lei din iarnă", spune Ala Ciobanu.

Tot din economie, Tamara Lepota (67 de ani) şi-a clădit sobă în mijlocul apartamentului, iar geamurile le-a astupat cu foi de ardezie, ca să nu sufle vântul. Pensionara locuieşte la parter şi ţine lemnele sub cerul liber, lângă fereastră, ca să audă când vin hoţii.

„Pensia mea este de 883 de lei. Cu mari sacrificii, adun tot anul 4.000 de lei ca să-mi cumpăr lemne. De gaz, nici vorbă nu poate fi", se tânguieşte bătrâna. Deoarece nu are putere să despice buturugile, a cumpărat crenguţe pe care le frânge cu uşurinţă.

Primarul oraşului, Vasile Doga, spune că nu le poate interzice locatarilor de la bloc să se încălzească cu sobe, dacă nu-şi pot permite altceva.

„În Sângerei, încălzirea centralizată a dispărut în anii '90, când a falimentat furnizorul local. Atunci, s-au construit sobe în toate apartamentele. Pompierii merg la ei periodic şi verifică dacă respectă regulile antiincendiare. Acum, situaţia s-a îmbunătăţit, mulţi şi-au instalat încălzire autonomă", afirmă edilul.

Liuba Dicov (61 de ani) din oraşul Făleşti are atât centrală autonomă, cât şi sobă. Când nu are cu ce plăti gazul, aprinde focul. „Dacă ne încălzim bine, rămânem fără mâncare", explică femeia.

Trei familii într-un bloc părăsit

Situaţia e mult mai gravă în satul Vişniovca, raionul Cantemir, unde într-un bloc cu 48 de apartamente locuiesc doar trei familii. După ce s-a închis fabrica de uleiuri eterice din localitate, s-au împrăştiat prin lume. Priveliştea e dezolantă. Un bloc părăsit, cu geamuri sparte şi cu trei hogeaguri pe faţadă, care scot necontenit fum.

Pericol pentru viaţă

Civilizaţia nu a ajuns nici în unele oraşe din componenţa municipiului Chişinău. Nicon Zaporojan, şef-adjunct al Direcţiei Arhitectură şi Urbanism din cadrul Primăriei Capitalei, îi avertizează pe cei care şi-au construit sobe în apartamente că stau cu „bomba" în casă.

„Orice instalaţie care nu a fost prevăzută iniţial în proiect este periculoasă, mai ales când este vorba de surse de energie. O mare problemă este evacuarea fumului, care poate provoca intoxicaţii. Nu există nici protecţie antiincendiară. În plus, din cauza construcţiilor suplimentare, slăbeşte rezistenţa pereţilor şi se poate întâmpla o nenorocire", avertizează arhitectul.

Potrivit specialistului, autorităţile locale ar trebui să le explice oamenilor pericolele la care se expun şi să interzică instalarea unor sobe noi la bloc. (A contribuit şi Diana Obrejnic).

Doar în clădirile cu trei nivele

Potrivit specialiştilor de la Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, construcţia sobelor este permisă în blocurile care nu depăşesc trei etaje. „O condiţie importantă este ca hogeagul să fie separat de canalul de ventilare", spune Liliana Puşcaşu, şefa serviciului de presă al instituţiei.

Dacă fumul pătrunde în sistemul de ventilare, există pericolul ca locatarii să se intoxice cu monoxid de carbon. În plus, nerespectând regulile antiincendiare, locuinţa poate lua foc. În acest an, în Moldova au fost înregistrate 226 de incendii din cauza sobelor, cu 10% mai multe ca anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice