Klaus Iohannis: Republica Moldova se bucură de un sprijin durabil la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Klaus Iohannis, spune că Republica Moldova se bucură de un sprijin covârşitor, durabil şi transpartinic la Bucureşti. Şi forţele politice române sunt dedicate consolidării parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova şi avansării proceselor de reformă.

Declaraţiile au fost făcute la evenimentul la care noul ambasador al Republicii Moldova în România, Victor Chirilă, şi-a prezentat scrisorile de acreditare, transmite IPN.

Şeful statului român a ţinut să sublinieze că România şi Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică – comunitatea de limbă, cultură şi istorie.

Un subiect distinct al discuţiilor de la Palatul Cotroceni a fost iniţierea unor noi proiecte, pe lângă cele existente. Preşedintele Iohannis a menţionat necesitatea unei conlucrări mai ample între ministerele de resort din ambele ţări, astfel încât să fie create interacţiuni pe multiple zone, iar „lucrurile să fie puse pe note”. Este necesar „să trecem de la faza declaraţiilor la fapte concrete”, a subliniat şeful statului român. În acest sens, preşedintele Iohannis s-a arătat încrezător că reuniunea celor două guverne, preconizată pentru începutul acestui an, va da un impuls nou în colaborarea bilaterală.

Ambasadorul Victor Chirilă a apreciat înalt evoluţiile relaţiilor bilaterale, atât politice, cât şi economice, menţionând că este necesară implementarea Parteneriatului strategic între ambele ţări, acesta fiind „sinonimul integrării europene a ţării noastre”. Ambasadorul Republicii Moldova a menţionat necesitatea definitivării mai multor documente bilaterale, în special a Acordului de asistenţă tehnică nerambursabilă, care ar putea fi semnate în cadrul reuniunii celor două executive.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort