KICKBOXING Premianți din provincie, la Mondialele de cadeți și juniori din Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Bondarenco (stânga) și Ion Botnaru sunt campionii Europenelor din Italia

Tinerii luptători moldoveni au avut o prestație excelentă la Campionatul European de kickboxing de la Lignano Sabbiadoro. Moldovenii au câştigat două medalii de aur, acestea fiind obţinute de performeri din raioanele Hânceşti şi Căuşeni.

Cei mai buni kickboxeri moldoveni din categoria cadeţilor şi juniorilor au participat la Campionatul European, desfăşurat în Italia.

Lotul tricolorilor a fost format din 11 sportivi. „Ne bucurăm de susţinerea pe care o avem din partea autorităţilor în finanţarea deplasării, dar e foarte greu să ajungi în elita topului pe naţiuni în condiţiile în care Rusia, de exemplu, a delegat 240 de sportivi", a declarat preşedintele federaţiei de profil, Tudor Gore, la o conferinţă de presă.

Opt luptători moldoveni au urcat pe podiumul de premiere. La proba Full Contact s-au remarcat trei sportivi din Moldova, doi dintre care au devenit campioni. În categoria de până la 60 de kilograme, pe prima treaptă a podiumului de premiere a urcat elevul Liceului Teoretic „Alexei Mateevici" din Căinari, Eugen Bondarenco.

„Aurul de la Lignano Sabbiadoro este al doilea succes internaţional din cariera mea, după victoria la Cupa Mondială-2010 din Anapa (Rusia)", a spus Eugen pentru „Adevărul". Născut într-o familie de feroviari din oraşul Căinari (raionul Căuşeni), campionul visează să-şi continue studiile în ţară sau peste hotare în domeniul marketingului, însă nu are de gând să se lase de sport.

100 DE KICKBOXERI SE ANTRENEAZĂ LA HÂNCEŞTI

Antrenorul Igor Untilă are zeci de discipoli, cu vârste cuprinse între cinci şi 30 de ani, pe care îi pregăteşte în secţia sportivă de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu" din Hânceşti. „Am mers cu trei sportivi la Europene şi toţi au revenit acasă cu medalii", se laudă tehnicianul.

Cel mai bun rezultat a fost obţinut de Ion Botnaru (categoria de până la 60 de kilograme, Full Contact). Liceanul din Logăneşti, care face naveta zilnic din satul de baştină la Hânceşti, practică simultan boxul şi kickboxingul. La Mondialele de box de anul trecut, rezervate juniorilor, din Grecia, Ion Botnaru s-a clasat pe locul cinci.

Ceilalţi premianţi ai europenelor sunt: Alexandru Arcuş (51 kg, proba K-1), Victor Vicol (81 kg, Full Contact) şi Alexandru Prepeliţă (75 kg, K-1), toţi vicecampioni. Denis Apăvăloaie (81 kg, K-1), Denis Bargan (60 kg, Low Kick) şi Cristian Cristi (+81 kg, K-1) au cucerit medalii de bronz.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model