Jurnalist ucrainean: Rogozin a făcut scut din femei şi copii ca să ajungă în Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin, s-a „ascuns“ după femeile şi copiii de la bordul avionului ca să poată ajunge în Republica Moldova, scrie pe blogul „Radio Svoboda” jurnalistul ucrainean Vitalii Portnikov, care precizează că la întoarcerea sa la Moscova, Rogozin, „într-o formă obraznică”, a ameninţat România cu răzbunarea, notează IPN.

„Acesta se acoperă cu grija sa faţă de femei şi copii, pasageri ai avionului, viaţa cărora ar fi fost în pericol ca urmare a deciziei Bucureştiului. Însă, lui Rogozin nu i-a venit în cap să nu se urce la bordul unei curse, ştiind că se află sub mai multe sancţiuni. Femeile şi copiii, trebuiau să servească pentru acesta scut viu, cu ajutorul căruia urma să ajungă în Moldova şi să marcheze ziua ocupanţilor. Pur şi simplu, de această dată nu a fost să fie”, mai menţionează jurnalistul.

Petrişor Peiu, coordonator de departament la Fundaţia Universitară a Marii Negre (FUMN), a menţionat într-un articol pentru ziare.com, că Dmitri Olegovici Rogozin este un personaj excentric chiar şi pentru standardul rusesc al expresiei, având un parcurs interesant spre ierarhia Kremlinului.

Trimisul special al preşedintelui Vladimir Putin pentru Transnistria, în Republica Moldova, Dmitri Rogozin, ameninţă cu sancţiuni punctuale la adresa persoanelor care au luat vinerea trecută decizia să nu permită aeronavei ruse să survoleze spaţiul aerian al României şi care, în acest fel, au făcut să eşueze vizita sa în Republica Moldova.

O declaraţie în acest sens a fost făcută de Dmitri Rogozin într-un interviu acordat sâmbătă presei ruse, din care un fragment a fost difuzat de postul de televiziune "Rossia 24". „Răspuns, desigur, va exista. Vom stabili cu exactitate cine a fost în spatele acestor decizii la Chişinău, Bucureşti, Budapesta, Bruxelles. Vom identifica persoanele care au luat aceste decizii. Sancţiunile noastre vor fi pe măsură şi foarte punctuale”, a avertizat vicepremierul rus.

Presa internaţională precizează că nici Ungaria nu i-a permis avionului în care se afla Rogozin să aterizeze pe aeroporturile sale până la clarificarea situaţiei, astfel încât nava a fost nevoită să aterizeze tocmai în Belarusi.

România nu a permis avionului să survoleze spaţiul său aerian pe motiv că printre pasageri s-au aflat persoane împotriva cărora acţionează sancţiunile europene. Sancţiunile au fost impuse Federaţiei Ruse şi unui şir de persoane oficiale ale acestei ţări, inclusiv vicepremierul Rogozin, în urma anexării Crimeei.

Mai multe pentru tine:
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi