Judecătorul din Teleneşti suspectat de luare de mită a fost suspendat din funcţie pe durata anchetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorul riscă până la 15 ani de detenţie FOTO: simbol Adevărul

Judecător prins în flagrant în biroul său în timp ce primea 200 de dolari drept mită a fost susprendat din funcţie pe toată durata anchetei.

Magistratul a fost reţinut în flagrant, pe 11 octombrie, în biroul său de serviciu, de Procuratura Anticorupţie în comun cu Centrul Naţional Anticorupţie şi este învinuit de corupere pasivă. Potrivit procurorilor, magistratul ar fi solicitat şi primit 200 de dolari de la avocatul unei părţi implicate într-un litigiu civil pentru a pronunţa o încheiere de scoatere de pe rol a cererii părţii oponente în acest proces.

Procurorului General a admis un demers de suspendare temporară din fucţie pentru că magistratul ar putea să „împiedice la stabilirea adevărului în cadrul urmăririi penale şi ar putea influenţa negativ imaginea justiţiei, inducând dubii privind gradul de integritate al sistemului judecătoresc“

Dacă va fi recunoscut vinovat, magistratul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete