Iranul ameninţă că va bombarda oraşele Dubai şi Haifa, dacă SUA vor riposta pentru atacul asupra bazelor militare americane din Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iranul ameninţă că va bombarda oraşele Dubai, Emiratele Arabe Unite, şi Haifa, Israel, dacă Statele Unite ale Americii vor riposta ca urmare a atacului cu rachete balistice asupra bazelor americane din Irak. Anunţul a fost făcut de o televiziune a Gardienilor Revoluţiei iraniene.

„Avertizăm aliaţii SUA, care au oferit baze pentru armata lor teroristă, că oricare teritoriu care va servi drept punct de atac împotriva Iranului va fi bombardat”, scrie Dailymail cu referire la un mesaj transmis de Gardienii Revoluţiei iraniene.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat marţi seară că va face o declaraţie miercuri dimineaţă după loviturile iraniene asupra unor baze militare din Irak unde staţionează soldaţi americani, notează AFP.

„Evaluarea pagubelor şi victimelor este în curs. Până în prezent, totul este bine!”, a scris Donald Trump într-un mesaj pe Twitter.

„Avem armata cea mai puternică şi mai bine echipată din lume”, a adăugat el.

„Voi face o declaraţie mâine (miercuri) dimineaţă”, a mai scris liderul de la Casa Albă.

Într-un comunicat, Armata americană a informat că Iranul a lansat atacul în jurul orei locale 01.30 şi a tras peste 12 rachete balistice asupra a două baze aeriene din vestul Irakului, Ain Al-Asad şi Erbil, care găzduiesc militari americani şi membri ai coaliţiei. „Este clar că aceste rachete au fost lansate din Iran”, a afirmat un purtător de cuvânt al Pentagonului. Nicio informaţie cu privire la natura pagubelor sau la eventuale victime nu a fost comunicată. 

Numeroase avioane militare survolau Bagdadul miercuri în zori, au transmis corespondenţi ai agenţiei France Presse aflaţi la faţa locului, după ce Iranul a tras cu rachete asupra unor baze militare din Irak unde sunt staţionaţi soldaţi americani.

Secretarul de stat american Mike Pompeo a discutat la telefon cu premierul guvernului regional kurd, Masrour Barzani, despre atacul cu rachete iranian, a anunţat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Morgan Ortagus, informează dpa şi Reuters.

Pompeo l-a pus la curent pe Barzani cu privire la atacurile cu rachete ale Iranului asupra bazelor americane din Irak, inclusiv cea din Erbil, a precizat Ortagus în comunicat.

„Secretarul de stat Pompeo şi premierul Barzani au convenit să rămână în contact permanent în contextul evoluţiei situaţiei în zonă”, a spus purtătorul de cuvânt.

„Am convenit asupra importanţei detensionării situaţiei din Irak prin reţinere şi dialog”, a notat la rândul său Barzani pe Twitter.

Iranul a lansat, la primele ore ale zilei de miercuri, atacuri cu rachete asupra forţelor conduse de SUA în Irak, ca represalii pentru atacul SUA cu dronă asupra unui comandant iranian a cărui ucidere a stârnit temeri privind un război mai amplu în Orientul Mijlociu.

Loviturile iraniene au avut la cinci zile după asasinarea la Bagdad a generalului iranian Qassem Soleimani, şi la câteva ore duipă ce acesta a fost înmormâmtat. Soleimani a fost ucis la ordinul preşedintelui american Donald Trump, un raid care provoacă temeri în lumea întreagă legate de izbucnirea unui război, mai ales pe teritoriul Irakului, prins în capcană între aliaţii american şi iranian.

Televiziunea de stat iraniană a anunţat miercuri că cel puţin 80 de "terorişti americani" au fost ucişi în atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak, adăugând că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată, transmite Reuters.

Televiziunea de stat, citând un oficial de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a relevat de asemenea că Iranul are în vedere alte 100 de ţinte în regiune dacă Washingtonul recurge la orice represalii. De asemenea, a indicat că elicoptere americane şi echipament militar au fost "grav avariate".

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă