Ion Sturza recomandă Socialiştilor să reseteze partidul, inclusiv prin plecarea lui Igor Dodon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ex-premierul Ion Sturza

Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Ion Sturza susţine că Partidul Socialiştilor din are nevoie de o resetare, iar acest lucru s-ar putea întâmpla, inclusiv prin retragerea lui Igor Dodon. Ion Sturza afirmă că Igor Dodon a avut şansa să se afirme drept un lider naţional, însă a pierdu în faţa unor „şcolari”, notează IPN.

„Cred că socialiştii vor să se reseteze. Eu le-aş da un sfat să se reseteze. Moldova are nevoie de un partid de stânga. Eu cred că acolo, în interiorul partidului, sunt oameni care au viziuni doctrinare corecte şi nu sunt atât de implicaţi în aceasta catastrofă politică”, a declarat Ion Sturza în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV 8.

De asemenea, Ion Sturza este de părerea că Igor Dodon trebuie să se retragă din partid sau cel puţin de la conducerea formaţiunii socialiste.

„Sunt momente când fondatorii devin o problemă şi în economie, şi în politică. Atunci când fondatorii partidelor devin o problemă şi nu fac un pas în spate, partidul intră în colaps”, a adăugat invitatul emisiunii.

Ion Sturza este de părerea că Igor Dodon a fost tot timpul un politician cu o popularitate joasă, însă l-au salvat mai multe circumstanţe, inclusiv interne şi externe.

„El trebuie să facă un pas în spate, să crească căpşune. El a demonstrat că nu se poate ridica la nivelul unui lider politic naţional care ar putea schimba spre bine ţara asta. El a avut o situaţie unica, când toată stânga şi tot eşichierul ăsta a fost deschis. Eu întotdeauna am crezut şi cred în continuare că el este un politician de 2-3%. El a beneficiat de toată stânga noastră. A fost alesul Federaţiei Ruse, a primit resurse incredibile pentru proiectul sau politic şi a pierdut lamentabil în faţa la nişte şcolari”, a spus fostul premier.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile