Ion Sturza: Procurorul general este dependent de sfaturile lui Veaceslav Platon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Sturza, ex-premier, om de afaceri

Acţiunile procurorului general sunt ghidate de la Londra, iar în lupta cu guvernarea Alexandr Stoianoglo mizează pe toţi oponenţii politici ai PAS. O spune fostul premier al Republicii Moldova, Ion Sturza, care recunoaşte că a avut o discuţie cu procurorul general şi i-a recomandat acestuia să-şi prezinte demisia, în caz contrar, va fi demis în baza noii legi cu privire la Procuratură, notează IPN.

Fostul prim-ministru Ion Sturza spune că în timpul unei discuţii informale cu procurorul general i-a explicat acestuia că n-are sorţi de izbândă în lupta cu guvernarea, iar ca o soluţie de alternativă i-ar fi propus lui Alexandr Stoianoglo demisia de onoare.

„Am avut o discuţie privată în timpul căreia i-am sugerat să îşi dea demisia, pentru că ar trebui să se ridice la nivelul unui om de stat şi să înţeleagă care sunt dezideratele noii puteri şi dacă nu este de acord să implementeze aceste deziderate, atunci e mai bine să plece onorabil. Dar el are ambiţie şi orgolii rănite. În plus, a venit cu nişte argumente aiurite că totul se face pentru că este găgăuz. Stoianoglo a sfidat opinia publică şi noua guvernare şi nu văd nicio formulă cum ar putea să rămână în funcţia de procuror”, a spus Ion Sturza în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.  

Sturza exclude veridicitatea afirmaţiilor lui Alexandr Stoianoglo, potrivit căruia în timpul şedinţei Consiliului Suprem de Securitate, preşedintele Sandu ar fi cerut Procuraturii Generale intentarea unor dosare penale pe numele oponenţilor politici. Mai mult, Veaceslav Platon, stabilit la Londra, ar fi cel care-i coordonează acţiunile lui Alexandr Stoianoglo, spune Sturza.

„Stoianoglo este captiv şi dependent de sfaturile fugarului de la Londra. În demersurile Procuraturii se regăseşte limbajul lui Platon. Este deja penibil, ar trebui să se retragă. Ar fi un bun candidat pentru funcţia de başcan în Găgăuzia. El mizează pe oponenţii politici ai guvernării, pe socialişti. Mai mizează pe avocaţii lui Platon de la Londra care-i scriu scrisori şi-i dau sfaturi. Eu aş fi foarte întristat să am aşa parteneri în cruciada cu sistemul politic”, a mai spus Ion Sturza.

Alexandr Stoianoglo a menţionat, în repetate rânduri, că nu intenţionează să-şi prezinte demisia, întrucât a obţinut funcţia de procuror general în urma unui concurs public. Mai mult, Procuratura Generală a anunţat că va depune o sesizare la Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii modificărilor operate în Legea cu privire la Procuratură, modificări ce simplifică mecanismul de demitere a procurorului general.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”