Ion Sturza: Parlamentul trebuie să găsească argumente legale şi constituţionale să declare Partidul Democrat în afara legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi este unul dintre fondatorii Partidului Democrat din Moldova, ex-premierul Ion Sturza este de părere că PDM trebuie să dispară. În opinia lui, la Congresul extraordinar care este anunţat pentru data de 7 septembrie formaţiunea trebuie să fie dizolvată. Despre aceasta a declarat fostul şef al Guvernului la emisiunea „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.

„Să se dizolve de bunăvoie, altfel, Parlamentul trebuie să găsească argumente legale şi constituţionale să-l declare în afara legii. După ceea ce s-a întâmplat cu acest partid, această grupare care a acumulat atâta ură în societatea noastră trebuie să dispară din societatea noastră”, a afirmat Ion Sturza.

În opinia lui, nu ar putea fi exclusă totalmente o posibilă resetare a actualei majorităţi parlamentare şi formarea uneia dintre PSRM şi PDM, chiar dacă actuala coaliţie a fost agreată de partenerii din Est. „Domnul Kozak (n.r. Dmitri Kozak, vicepremier rus) ştie foarte bine care au fost condiţiile puse de Partidul Democrat în aceste negocieri, insistenţa cu care Plahotniuc se autopropunea în calitate de prim-ministru sau această mişcare în doi paşi cu Candu preşedintele Parlamentului”, a afirmat ex-premierul.

Ion Sturza afirmă că, în afară de 2-3 lideri, majoritatea din PDM este profund demoralizată, nu vrea să se asocieze cu „regimul criminal”. În opinia lui, doar câţiva din PDM au plecat din ţară, ceilalţi au rămas şi sunt pasibili de urmărire penală. 

„Uzurparea puterii în stat a avut loc. Au fost semnate decrete, au fost organizate batalioane de apărare a instituţiilor statului în condiţiile în care aveam Parlament, o coaliţie şi un Guvern legal. Acestea nu-s lucruri de glumă”, consideră fostul politician.

Pentru 7 septembrie este programat Congresul extraordinar al Partidului Democrat la care, susţin liderii PDM, va avea loc o restructurare a formaţiunii şi va fi aleasă noua conducere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”