Ion Sturza a preluat o afacere din România deţinută anterior de cel mai mare producător de aur din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Sturza, fostul premier al Republicii Moldova

Fondul de investiţii Fribourg Investments, controlat de fostul premier moldovean Ion Sturza, a preluat 49% din capitalul companiei Romaltyn Limited, care deţine fabrica de exploatare minieră din Baia Mare, şi va investi 20 milioane de dolari pentru reciclarea deşeurilor miniere.

 Pe lângă acţiuni, Fribourg Investments a preluat şi controlul operaţional al proiectului de reciclare a deşeurilor miniere, se arată într-un comunicat al fondului de investiţii, citat de zf.ro.

Pentru repornirea activităţii Romaltyn, programată în ultimul trimestru al acestui an, sunt necesare investiţii totale de peste 40 milioane de dolari. Activitatea efectivă se va derula pe o perioadă de aproximativ cinci ani şi include eliminarea a 8,5 milioane de tone de deşeuri miniere prin reluarea activităţii de retratare a sterilului minier, recuperarea metalelor neferoase, respectiv aur şi argint, şi reabilitarea ecologică a suprafeţei de aproximativ 165 hectare din regiunea Baia Mare.

În etapa de pregătire a operaţiunilor vor fi angajate aproximativ 150 de persoane, urmând ca atunci când proiectul va fi funcţional să fie administrat de aproximativ 200 de persoane.

"Pe întreaga derulare a proiectului vom contribui, la un prim calcul, cu aproximativ 18 milioane de dolari sub forma diverselor taxe şi redevenţe, care vor fi o resursă de dezvoltare a zonei, puternic afectată de închiderea minelor şi de condiţiile economice dificile din ultimii ani", a declarat Ion Sturza în comunicat.

Activitatea Romaltyn va fi coordonată de un Consiliu Director format doi dintre acţionarii proiectului, Kenes Rakishev şi Ion Sturza, un antreprenor kazah pe nume Nurlan Abduov, Dan Pascariu, preşedinte al Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank şi Bogdan Popescu, expert internaţional în resurse minerale.

Romaltyn Mining deţine la Baia Mare o uzină de tratare a minereului aurifer cu o capacitate anuală de 2,5 milioane tone, care însă nu este operaţională. Romaltyn Exploration are trei licenţe de explorare în judeţul Maramureş.

În aprilie 2012, Polyus Gold, cel mai mare producător de aur din Rusia, controlat de miliardarii Mihail Prohorov şi Suleiman Kerimov, a anunţat că vinde activele din România, o uzină de tratare a aurului şi trei licenţe de explorare în judeţul Maramureş, către compania kazahă SAT & Company, pentru 20 milioane de dolari.

Activele Polyus în România sunt deţinute prin firmele Romaltyn Mining şi Romaltyn Exploration, controlate prin intermediul holdingului Romaltyn Limited, înregistrat în Insula Man.

Compania SAT & Company este controlată de omul de afaceri Kenes Rakişev, ginerele primarului din Astana, Imangali Tasmagambetov, un apropiat al preşedintelui Nursultan Nazarbaiev.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată