Ion Ceban, primar general de Chişinău. Instanţa a validat mandatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mandatul de primar general al municipiului Chişinău a fost validat luni, 11 noiembrie, de către Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani. Astfel, candidatul Partidului Socialiştilor, Ion Ceban, intră în exercitarea atribuţiilor de primar, transmite IPN.

Începând cu anul 2000, Ion Ceban a activat în Primăria capitalei, fiind responsabil de elaborarea şi coordonarea proiectelor în domeniul social. În perioada anilor 2002-2004, a fost director al Departamentului proiecte, vicedirector în Reţeaua Informaţională a Guvernului, iar între anii 2004-2005 a fost consultant principal pe domeniul politică internă în cadrul Aparatului Preşedintelui Republicii Moldova. În perioada 2005-2008, a fost şef al Direcţiei programe pentru tineret la Ministerul Educaţiei şi Tineretului, precum şi viceministru al educaţiei şi tineretului. Între anii 2008-2009, a deţinut funcţia de şef al secretariatului comisiei naţionale pentru integrare europeană la Guvern, iar între anii 2009-2011, a fost consultant şi şef al cabinetului vicepreşedintelui Parlamentului.

Ion Ceban a fost deputat în Parlament (2011-2014 şi 2014-2015). După alegerile locale din 2015, a devenit consilier municipal, fiind şi preşedintele fracţiunii Partidului Socialiştilor în Consiliul municipal Chişinău. După alegerile prezidenţiale din 2016 şi până în anul 2018, a fost consilier prezidenţial pe politica internă, secretar şi purtător de cuvânt al preşedintelui Republicii Moldova. În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019, devine deputat pe listele PSRM, iar în iunie devine şi vicepreşedinte al Parlamentului.

Ion Ceban este membru al Comitetului Executiv Politic al Partidului Socialiştilor şi secretarul pentru ideologie al formaţiunii. A candidat la alegerile noi pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău din mai-iunie 2018. Acesta a acces în turul doi, împreună cu Andrei Năstase, candidat al Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr. În cel de-al doilea tur, socialistul a acumulat peste 47% din sufragii.

În cadrul campaniei electorale din acest an, Ion Ceban a promis că într-un an şi jumătate va elabora Planul Urbanistic General. În termen de doi ani a promis să definitiveze Planul de mobilitate urbană durabilă. Acesta presupune un document de planificare în dezvoltarea infrastructurii rutiere şi pietonale, transportului public şi privat. Candidatul socialist şi-a mai propus, în termen de un an şi jumătate, să promoveze o hartă investiţională a Chişinăului, precum şi să aprobe conceptul de reabilitare a zonei istorice a oraşului.

Ion Ceban a fost ales primar general al municipiului Chişinău pe 3 noiembrie, în turul doi, obţinând 52,39% din sufragii. După anunţarea rezultatelor preliminare, Ceban a declarat că, imediat după validarea mandatului de primar, îşi va suspenda calitatea de membru al Partidului Socialiştilor.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese