Ion Ceban: Eu mă văd primar de Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu

Candidatul socialiştilor la alegerile anticipate din Chişinău, Ion Ceban, se vede în funcţia de primar al Capitalei. Acesta susţine că trebuie să fie primar pentru că echipa lui are o viziune clară de dezvoltare a oraşului atât pe lungă durată, cât şi pe durată medie şi scurtă, transmite IPN.

Ion Ceban a afirmat că pentru implementarea tuturor punctelor din programul său electoral sunt necesare 4,5 miliarde de lei. Candidatul socialiştilor consideră că va găsi posibilitate, prin economisire, să facă rost de aceşti bani pentru proiectele de dezvoltare.

„Da, sunt sarcini care probabil sunt ireale sau chiar fantastice la acest moment, dar noi trebuie foarte bine să înţelegem că Chişinăul este o aglomeraţie, care are aproape un milion de oameni şi problemele trebuie soluţionate tehnologic, conceptual şi tehnic, astfel încât să corespundă tuturor standardelor mondiale. Noi trasăm scopuri pe care vrem să le avem în faţă”, spune Ion Ceban.

Potrivit lui, dacă scopurile nu vor fi trasate în acest mod, Chişinăul întotdeauna se va ocupa de lucruri mărunte.

Ion Ceban a precizat că toate propunerile din programul său electoral vizează toţi cetăţenii municipiului Chişinău. Totodată, deşi susţine că va fi un primar al tuturor chişinăuienilor dacă va câştiga alegerile, el a mai adăugat că în timpul mandatului său nu va acorda autorizaţie pentru desfăşurarea, de exemplu, a marşului unioniştilor, pe motiv că apreciază mesajul acestora contravenind Constituţiei.

Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Prognoza meteo luni, 27 octombrie. Ploi în mai multe regiuni și maxime de până la 17 grade
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
S-a schimbat puterea în Formula 1: Lando Norris (McLaren) a câștigat Marele Premiu al Mexicului și e noul lider mondial
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia