Ion Ceban este acuzat că-şi adună bani din „mafia imobiliară”. Reacţia Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ceban

Fracţiunea Partidului Acţiune şi Solidaritate din Consiliul municipal Chişinău îl acuză pe primarul capitalei, Ion Ceban, că îşi adună bani pentru noul său partid cu ajutorul „mafiei imobiliare”. Edilul este acuzat că admite „construcţii sufocante şi inacceptabile în sectoare”, în condiţiile în care chişinăuienii şi aşa se sufocă de ambuteiaje şi nu au unde să-şi dea copiii la grădiniţă şi la şcoală, transmite IPN.

Într-o conferinţă de presă, susţinută pe strada Ginta Latină, 16, vicepreşedinta fracţiunii PAS, Zinaida Popa, a precizat că în acel loc urmează să fie construit un bloc multietajat. Potrivit ei, la ultima şedinţă a CMC, primarul a inclus pe ordinea de zi „cinci planuri urbanistice zonale care urmau să paralizeze sectoarele capitalei”. Însă, după reacţia PAS, unul dintre adjuncţii edilului a anulat şedinţa, invocând motive pandemice.

Consiliera spune că, după edificarea noilor complexe locative, familiile din aceste case nu vor avea unde să-şi ducă copiii la grădiniţă, la şcoală, pentru că proiectele nu prevăd aceste aspecte. Ba mai mult, va fi amplificat şi fluxul de maşini în trafic şi aceasta pentru că este problematică situaţia transportului public. În opinia sa, este grav şi nu este pentru prima dată când Primăria acceptă construcţia noilor blocuri fără a fi asigurată infrastructura socială necesară.

„Fracţiunea PAS din CMC a fost şi va fi împotriva construcţiilor iresponsabile, care duc la sufocarea chişinăuienilor. Orice complex locativ avizat trebuie să asigure construcţia infrastructurii elementare pentru un trai decent, astfel încât noii locatari să dispună de şcoli, grădiniţe, locuri de parcare, terenuri de joacă şi spaţii verzi”, a menţionat Zinaida Popa.

Contactată de IPN, consiliera în comunicare a primarului general Ion Ceban, Natalia Ixari, a spus că declaraţiile consilierilor PAS sunt politice şi au ca scop să inducă lumea în eroare, dar şi să distragă atenţia cetăţenilor de la problemele grave, cum ar fi scumpirile din ultima perioadă, provocate de deciziile guvernării. „Este o metodă laşă de a se acoperi în timp ce primarul a depus la Procuratura Generală o cerere ce vizează ultimele scumpiri la gazele naturale, la termificare, tarife care vor fi aplicate retroactiv, din 1 ianuarie”, a mai spus consiliera primarului.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare