Iohannis: Pledăm pentru atenuarea impactului acţiunilor Rusiei asupra Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele României, Klaus Iohannis, pledează pentru atenuarea impactului negativ al acţiunilor Rusiei asupra Republicii Moldova şi Georgiei, „state partenere care resimt deja presiunea din partea Moscovei”. În cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European, preşedintele României a accentuat importanţa oferirii sprijinului financiar necesar pentru consolidarea rezilienţei partenerilor, transmite IPN.

„Ne confruntăm cu cea mai mare provocare din istoria recentă a Europei şi este absolut necesară şi pe mai departe coordonarea strânsă a reacţiilor şi a abordărilor cu aliaţii euroatlantici, în special SUA şi NATO”, se arată într-un comunicat de presă al Preşedinţiei României.

Liderii europeni participanţi la conferinţă au condamnat agresiunea militară rusă la adresa Ucrainei, evidenţiind că acţiunile militare ilegale ale Rusiei reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a principiilor Cartei ONU şi subminează stabilitatea şi securitatea la nivel european şi global.

A fost agreat şi un pachet de măsuri restrictive suplimentare, care va impune costuri masive şi severe Rusiei pentru acţiunile sale împotriva Ucrainei. Sancţiunile vor acoperi sectoarele financiar, energetic, al transporturilor, bunurile cu dublă utilizare, precum şi controlul şi finanţarea exporturilor, politica de vize. Consiliul Uniunii Europene urmează să adopte, fără întârziere, propunerile pregătite de Comisia Europeană şi de înaltul reprezentant al Uniunii Europene. Liderii europeni au solicitat pregătirea şi adoptarea de urgenţă a unui pachet suplimentar de sancţiuni individuale şi economice, care va include, de asemenea, şi Belarus.

Liderii europeni au convenit, totodată, că Uniunea Europeană va continua să coopereze strâns cu vecinii săi şi au reiterat sprijinul necondiţionat şi angajamentul faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială ale Republicii Moldova şi ale Georgiei. Uniunea Europeană va continua coordonarea strânsă cu partenerii şi aliaţii săi în cadrul ONU, OSCE, NATO şi G7.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE