Întreprinderile de stat trebuie privatizate pentru că sunt nerentabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Experţii în economie consideră că întreprinderile de stat sunt neprofitabile şi urmează a fi privatizate, deşi sunt convinşi că procesul va fi lipsit de transparenţă. Declaraţiile în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.

Analistul economic, Victor Ciobanu, consideră că întreprinderile de stat, dacă vor fi privatizate, în patru-cinci ani vor contribui la formarea bugetului. „Întreprinderile de stat sunt în minus şi nu aduc bani în buget, de aceia ele trebuie privatizate. Odată cu trecerea timpului aceste întreprinderi pierd din valoare. Să luăm, de exemplu, întreprinderea „Moldtelecom”, care în anul 1997 a fost scoasă la privatizare contra a mai multe sute de milioane de dolari. Acum nu mai costă atât”, a declarat Ciobanu.

Doctorul în economie, Sveatoslav Mihalache, deşi se pronunţă pentru privatizarea întreprinderilor statului, consideră că procesul va fi unul foarte netransparent. „Nu am încredere că va fi o privatizare transparentă cu clasa politică pe care o avem la guvernare”, a opinat Mihalache.

Alexandru Slusari, vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor, de asemenea, consideră că actuala clasă politică nu va asigura transparenţa privatizării întreprinderilor . „Statul este un gestionar mai puţin eficient decât cel privat. Deşi sunt şi în statele europene întreprinderi de stat, care sunt gestionate foarte eficient. Dar întrebarea principală constă, dacă mai avem încredere în această clasă politică. În ţările normale, principalele venituri se acumulează din sursele interne. Noi avem un sistem neeficient. Noi în aceşti 25 de ani am avut atâtea ratări”, a spus Slusari.

Expertul în economiei, Viorel Gârbu, optează pentru privatizarea întreprinderilor de stat, dar s-a arătat sceptic că ele ar putea fi privatizate în timpul apropiat. „Nu cred că investitorii  străini vor da buzna în Republica Moldova. Economia noastră nu este atractivă, mai avem în apropiere şi conflictul din Ucraina. Dar principalul e că Republica Moldova este un stat cu probleme, asistat din exterior, care se comportă ca un adolescent ce nu poate ajunge la maturitate. În astfel de ţări investitorii nu vin”, a declarat Gârbu.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani