Întreprinderea Prefab din Călăraşi (România) se extinde în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei, Marian Petre Miluţ este interesat de realizarea unor investiţii importante în ţara noastră.

În cadrul unei vizite a Ambasadorului Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, la societatea Prefab SA, Marian Petre Miluţ a declarat că: "Avem mai multe proiecte împreună, să le discutăm, să le analizăm şi, cel mai important, să le înfăptuim. Avem de ceva timp o legatură directă bilaterală, noi încă din 2002-2003 ne aflăm pe piaţa Moldovei, dar considerăm că este insuficient şi vrem să accelerăm acest proces, inclusiv să pregătim nişte investiţii".

Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti a declarat că a rămas impresionat de ceea ce a văzut la Prefab. „Trebuie să recunosc că am rămas profund impresionat de ceea ce am văzut aici, de tehnologiile aplicate şi de amploarea lucrărilor desfăşurate. Nu-mi rămâne decât să-mi exprim sprijinul şi recunoştinţa pentru buna intenţie şi dorinţa de a veni în Republica Moldova cu investiţii. Este tocmai ceea ce avem nevoie".
Preşedintele Prefab, Marian Petre Miluţ a declarat că la sfârşitul lunii curente sau începutul lunii aprilie va organiza o vizită a Uniunii Naţionale a Patronatului Român la Chişinău pentru a discuta cu oamenii de afaceri şi factorii decizionali despre iniţiativele şi propunerile oamenilor de afaceri români.
Cu materialele de construcţii realizate de Societatea Comercială Prefab se ridică la Chișinău cele mai moderne imobile, prefigurându-se ca în următoarea perioadă numărul investiţiilor firmei româneşti să ia amploare pe piaţa de profil a Republicii Moldova.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate