INTERVIU/ Gabi Stan, antrenor la Ursidos Chișinău:„O părticică din Zimbru a rămas în sufletul meu“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul roman Gabi Stan, care a antrenat echipa Zimbru Chișinău în perioada anilor 2000-2003, a revenit în Moldova, după o pauză de opt ani. Antrenorul a semnat un contract pe doi ani cu echipa Ursidos Chişinău şi a povestit reporterilor „Adevărul" despre planurile sale.

Adevărul: Aţi început actuala stagiune fotbalistică la Unirea Alba Iulia, echipă din Liga a 2-a a României. De ce aţi renunţat la această formaţie?
Gabi Stan: La Alba Iulia am ajuns doar cu o săptămână înainte de campionat când perioada de transferuri era încheiată şi a trebuit să lucrez în condiţii mai dificile. Am reuşit să încheg echipa, am avut şi jocuri foarte bune, dar unele persoane, inclusiv fotbalişti, au dezechilibrat moralul echipei şi a fost foarte greu să continui.

Nu aţi găsit aceeaşi situaţie la Ursidos?

Nu e la fel, fiindcă Alba Iulia se situa în partea inferioară a clasamentului şi obiectivul era evitarea retrogradării. Aici echipa vrea să promoveze. Este, totuşi, un pas înainte.

Revenind după opt ani în fotbalul moldovenesc, nu v-aţi fi dorit un angajament la un club din Divizia Naţională?
Am avut discuţii indirecte cu şefi ai fotbalului de pe aici, dar propunerea concretă şi felul în care preşedintele de la Ursidos, Veaceslav Ursachi, mi-a zugrăvit viitorul, m-a determinat să nu ţin cont de ce nivel este competiţia în care voi activa. Chiar am dorinţa să preiau echipa la stadiul în care este şi să avansăm spre mari performanţe.

În 2000-2003 aţi activat la una dintre cele mai iubite echipe din Moldova, Zimbru Chişinău. Criza de joc din ultimii ani a acestui club a generat mai multe zvonuri precum că „galben-verzii" v-ar dori din nou în strada Butucului...
Doar zvonuri. Zimbru are antrenor. Acum echipa este în ascensiune şi a acces în topul liderilor. Le urez cât mai multe victorii, căci o părticică din Zimbru a rămas în sufletul meu.

În perioada când activaţi la această echipă, mai mulţi suporteri, dar şi experţi v-au criticat pentru faptul că aţi adus prea mulţi jucători străini în lot, în detrimentul localnicilor. Veţi continua această practică?
Într-adevăr, atunci unii au fost deranjaţi de prezenţa românească masivă la echipă. Acum însă nu este cazul. I-am spus şi preşedintelui Ursachi că, decât să aducem jucători de mâna a doua sau a treia din România, mai bine ne descurcăm cu fotbaliştii locali.

Actualmente în fotbalul moldovenesc activează doi antrenori din România. Echipa Milsami Orhei este pregătită de Fane Stoica. Vă cunoaşteţi cu el? I-aţi cerut vreun sfat înainte de a semna cu Ursidos?
Da, ne cunoaştem. Nu i-am cerut nicio informaţie pentru că el evoluează într-o categorie, iar eu voi activa în alta. În plus, nu puteam să-l întreb prea multe fiindcă Milsami şi Ursidos au jucat câteva amicale şi imaginile video de la acele meciuri îmi spun mai multe decât mi-ar spune Ştefan.

La finalul contractului pe care l-aţi semnat cu Ursidos, veţi împlini o frumoasă vârstă de 60 de ani. Intenţionaţi ulterior să vă prelungiţi cariera de antrenor în Moldova?
Cât voi putea să stau în picioare, tot în funcţia de antrenor mă veţi găsi. Dacă voi avea oferte, voi rămâne cu certitudine în Moldova fiindcă îmi place aici.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!