Intervenţii la deblocarea unei ambulanţe şi a unor unităţi de transport privat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

O ambulanţă care transporta la spital un copil de trei luni a derapat de pe traseu, la Rezina, din cauza gheţuşului. Angajaţii Secţiei Situaţii Excepţionale locale au intervenit şi au deblocat unitatea de transport, astfel încât copilul a ajuns în siguranţă la instituţia medicală.

Pe drumurile din Şoldăneşti, trei mijloace de transport au fost tractate de pompieri pentru că nu şi-au putut continua drumul din cauza stratului mare de zăpadă.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă informează că s-a intervenit şi în raionul Criuleni, unde un microbuz a ajuns într-un şanţ.

Conform informaţiilor operative, mai multe camioane sunt stopate de autorităţi la intrarea în oraşul Anenii Noi, pentru a evita înzăpezirea lor, transmite IPN.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete