Integrare europeană cu viteza melcului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Specialiştii susţin că implementarea reformei judiciare întârzie

În 2011, Moldova a mers cu paşi înceţi spre UE. Ne-au rămas de soluţionat multe probleme politice, economice, dar şi unele ce ţin de Justiţie. Specialiştii însă susţin că am putea semna în doi ani Acordul de Asociere cu UE, doar în cazul în care depăşim criza politică.

Anul trecut Republica Moldova a atins un progres moderat, spune Igor Boţan, directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT). Înainte de a ne alătura celorlalte ţări-membre, mai avem însă de soluţionat multe probleme. Printre cele menționate de specialiștii întruniţi ieri pentru a face bilanţul procesului de integrare europeană a Moldovei pe anul 2011 sunt conflictul transnistrean, nealegerea şefului statului, amânarea adoptării Legii Antidiscriminare, corupţia sau implementarea anevoiasă a reformei judiciare.

Experţii au afirmat că tergiversarea alegerii șefului statului a lăsat o amprentă negativă asupra întregului proces. Și Legea Antidiscriminare, amânată de guvernanți, rămâne pe lista restanțelor față de UE. „Este mai degrabă vorba de intercalarea atitudinii politicienilor, pe de-o parte, şi de cultura politică patriarhală din Moldova, de cealaltă parte", explică analistul Igor Boțan. Nici reformele din Justiţie nu par să avanseze. „A fost adoptată reforma sistemului judiciar, iar recent - şi planul de acţiuni pentru implementarea strategiei în acest domeniu. Din păcate, reformele nu au amploarea şi amplitudinea la care ne-am aşteptat. Impresia generală este că lucrurile nu se îmbunătăţesc", mai spune Boţan.

Şi problema transisteană rămâne la capitolul dificultăţi ce stau în calea Moldovei spre UE. „Un factor negativ în reglementarea transnistreană îl constituie instabilitatea politică din Moldova. Puterea nerecunoscută din regiunea transisntreană se bucură de legimitate internă, iar Chişinăul nu poate pretinde să aibă credibilitate odată ce nu e capabilă să aleagă şeful statului", opinează directorul executiv ADEPT.

Probleme şi-n economie
Pobleme sunt şi în domeniul economic, afirmă Valeriu Prohniţchi, director executiv la Centrul Analitic Expert-Grup. „Progresul a fost unul pozitiv, dar sunt o serie de deficiențe instituţionale grave ce împiedică procesul în câteva domenii", declară Prohnițchi. Lipsa laboratoarelor, neadoptarea legii privind concurența și specialiști slab pregătiți, sunt doar câteva din dificultățile din Economie. Specialiştii sunt totuși optimiști și prognozează evoluții pozitive pentru acest an, doar în cazul în care depăşim criza politică. „Există perspective bune ca în 2012 să fie realizate progrese importante în cea de-a doua fază a negocierilor pe Acordul de liberalizare a regimului de vize şi a Acordului de Liber Schimb. S-ar putea ca în doi ani Moldova să semneze Acordul de Asociere cu UE", susține Igor Boţan.

Acordul de Liber Schimb, abia lansat
Recent Chișinăul și Bruxelles-ul au inițiat negocierile pe marginea Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv. Startul a fost dat de Karel De Gucht, comisarului european pentru Comerţ, care spera ca până în septembrie 2013 acestea să fie fianalizate.

Integrarea europeană nu a devenit o politică internă în Moldova şi asta este un mare eşec.
Eugen Revenco,
Director de programe la APE