Instruirea în domeniul securităţii la muncă în ultimii ani s-a redus dramatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Instruirea în domeniul securităţii la locul de muncă în ultimii ani s-a redus dramatic. Studiile superioare în acest domeniu s-au redus de la cinci ani de instruire la patru ani, a explicat Efim Olaru, şef al Programului Antiincendiu de la Universitatea Tehnică din Moldova, în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la Canal2, transmite IPN.

Potrivit lui Olaru, dacă în timpul Uniunii Sovietice pentru instruirea în domeniul securităţii erau acordate 120 de ore, acum la multe facultăţi din cadrul UTM, care pregăteşte specialişti, viitori conducători, s-a redus la 45 de ore. „Când suntem într-un spaţiu cuprins de flăcări, în primul rând trebuie să cunoaştem ieşirile de evacuare. Spaţiile în care se pot afla concomitent mai mult de 50 de oameni trebuie să fie cel puţin două ieşiri de evacuare şi să nu fie alături”, spune Efim Olaru.

Mihai Laşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor SindLex, susţine că atât Inspectoratul General al Situaţiilor de Urgenţă, cât şi serviciile respective au înaintat mai multe avertizări legate de faptul că Inspecţia de Stat de Protecţie a fost trecută din subordinea Inspectoratului în subordinea Ministerului Economiei în cadrul unei agenţii. „Însă, ei nu activează până în ziua de astăzi”, susţine Mihai Laşcu. Astfel, din lipsa controalelor, există un risc mai mare de izbucnire a incendiilor.

Referindu-se la incendiul de la Institutul de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Mihai Laşcu a declarat că deşi pompierii au venit la timp, din cauza maşinilor parcate în apropiere de instituţie, nu au putut începe imediat stingerea flăcărilor.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană