Inspectorii fiscali din Republica Moldova ar putea avea și atribuții de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Funcţiile mascaţilor ar putea fi preluate de controlorii fiscali

Controlorii ar putea primi dreptul de a intra în casele persoanelor suspecte de evaziune fiscală fără a avea mandatul emis de procuror. Specialiştii atenţionează că aceste prerogative ar putea duce la abuzuri şi cer o reglementare mai strictă.

Autorităţile intenţionează să sporească semnificativ competenţele inspectorilor fiscali. Astfel, potrivit unor modificări din legislaţie, aceştia ar putea avea dreptul de a efectua un control la domiciliul unei persoane fizice în cazul în care au suspiciuni că aceasta nu a declarat corect veniturile, chiar şi fără o autorizaţie din partea procurorului. Condiţia este ca, în decurs de 24 de ore, să înştiinţeze despre aceasta organele de drept.

Totodată, se preconizează majorarea substanţială a amenzilor aplicate contribuabililor, unele ajungând la valoarea de un milion de lei. De exemplu, se prevede o amendă de 10.000 de lei pentru faptul că un transportator auto este prins prima dată că transporta ilicit pasageri. În cazul în care acesta este depistat a doua oară că face acelaşi lucru, amenda va putea ajunge la 50.000 de lei.

Citește și:

WikiLeaks de Moldova: Un student publică pe blog informaţii confidenţiale din baza de date a Fiscului - VIDEO

EXCLUSIV Tânărul care a pus pe blog baza de date a Fisc Moldova s-a ales cu dosar penal

Vezi cine sunt milionarii restanţieri la bugetul Republicii Moldova

Roman Chircă, directorul Institutului Economie de Piaţă, spune că aceste prevederi ar putea duce la faptul că inspectorii fiscali vor avea împuterniciri „poliţieneşti", iar aceasta va deschide larg porţile corupţiei şi comiterii de abuzuri.

„Când vorbim de sporirea compentenţelor pentru angajaţii Fiscului, ar fi bine ca acestea să fie acompaniate şi de anumite responsabilităţi, dar şi de nişte politici de remunerare adecvată a persoanelor ce aplică Codul Fiscal", consideră Dumitru Budianschi, director de programe la Centrul Expert-Grup.

În opinia economistului, „fără o viziune complexă asupra acestui subiect, orice amendă se va transforma în altceva, iar orice întărire a disciplinei fiscale poate ajunge să fie o bătaie de cap pentru contribuabilii oneşti".

Amenzi mai mari

Veaceslav Negruţa, ministru al Finanţelor, a explicat că aceste noi împuterniciri se datorează faptului că în urma reformării Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei mai multe atribuţii ale ofiţerilor anticorupţie vor trece la Fisc. Ministrul susţine că mărirea amenzilor îi va face pe contribuabili mai responsabili. „După prima încălcare şi plata amenzii respective, cred că nimeni nu va mai transporta ilicit persoane", s-a arătat încrezător ministrul.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”