INP: Pe parcursul a 48 ore s-au produs 13 accidente rutiere, soldate cu 17 persoane traumatizate şi două decedate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Naţional de Patrulare (INP) anunţă că, pe parcursul a 48 de ore, pe traseele din Moldova au avut loc 13 accidente rutiere, soldate cu 17 persoane traumatizate şi două decedate. Vinovaţi fiind în mare parte şoferii care au condus cu viteză excesivă şi fără permise de conducere.

Potrivit INP, şoferii continuă sa urce la volan în stare de ebrietate şi să conducă cu viteză excesivă

Implicarea celor peste 500 de inspectori de patrulare nu i-a împiedicat pe şoferi să apese pe accelerator sau să urce la volanul maşinii după ce au consumat băuturi alcoolice, crezând că ei nu vor fi depistaţi şi şi-au încercat norocul, astfel punându-şi viaţa lor şi a celorlalţi în pericol.

Totodată, pentru a preveni producerea unor incidente, INP a înlăturat de la volanul masinii peste 20 de şoferi în stare de ebrietate, alţii circa 300 au fost documentaţi pentru nerespectarea limitei de viteză, iar 9 conduceau fără permis.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”