Individul care ar fi incendiat clădirea Procuraturii din Vulcăneşti, arestat pentru 30 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Procuratura UTA Găgăuzia anunţă despre reţinerea unui localnic care, acum trei luni, ar fi incendiat sediul Procuraturii raionului Vulcăneşti.

Cazul a avut loc în noaptea de 14 septembrie 2020, aproximativ ora 2.00, când persoane necunoscute au deteriorat camera de luat vederi de la intrarea în sediul Procuraturii, după care au incendiat două cauciucuri auto, stropite cu inflamabil. În rezultat, a fost deteriorată uşa de la intrare în clădirea Procuraturii.

Ca urmare a acţiunilor de urmărire penală şi măsurilor speciale de investigaţie, presupusul autor al faptei a fost identificat şi reţinut. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al oraşului Vulcăneşti, în vârstă de 45 de ani, care ar fi recurs la acest gen pentru a-şi răzbuna fiul, cercetat şi condamnat pentru o serie de crime comise cu intenţie.

Oficiul Principal al Procuraturii UTA Găgăuzia i-a înaintat bărbatului învinuirea pentru două capete de acuzare: ”huliganism agravat” şi ”tentativă de distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor”. La demersul procurorilor, învinuitul a fost plasat în arest pentru 30 de zile.

Fiind audiat, acesta nu şi-a recunoscut vina. Pentru aceste infracţiuni legislaţia prevede până la 7 ani închisoare.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete