INCREDIBIL Una dintre cele mai mari companii petroliere din Moldova anunţă că mai are în circulaţie tichete vândute până la 1 aprilie 2009

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul

Petrom Moldova, una dintre cele mai mari companii petroliere din ţara noastră, avertizează consumatorii că termenul de valabilitate a tichetelor la carburanţi cumpărate până la 1 aprilie 2009 expiră la 17 septembrie.

Din avizul publicat în Monitorul Oficial se constată că încă în perioada când manager al Petrom Moldova era Vlad Plahotniuc (până la 2010), actualul prim-vicepreşedinte al Parlamentului, au fost vândute tichete într-o cantitate ce nu a fost epuizată nici după trei ani. Totodată, tichetele emise de Petrom Moldova practic ar avea un termen nedeterminat de valabilitate. Aceasta în timp ce la alte companii de pe piaţă de regulă tichetele sunt valabile de la trei luni la un an de zile.

De notat că în primul trimestru al anului 2009, preţul unui litru de benzină A 95 a fost mai mic de 9,0 lei, iar al unui litru de motorină de între 9,50 şi 10,25 lei. În acelaşi timp în prezent costul carburanţilor este cu peste 60% mai mare.

În anul 2010, Ministerul Finanţelor a încercat fără succes să promoveze un proiect de lege de interzicere a tichetelor, susţinând că menţinerea acestora provoacă bugetului pierderi anuale de peste 270 milioane de lei şi stimulează concurenţa neloială pe piaţa petrolieră.

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu