INCREDIBIL Cea mai mare companie aeriană din Republica Moldova este în prag de faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia economică-financiară a companiei aeriene Air Moldova a ajuns într-o stare extrem de gravă şi una din soluţiile de ieşire ar putea fi chiar procedura de insolvabilitate, a anunţat vicepremierul Valeriu Lazăr.

La Air Moldova s-a creat o situaţie când activele nete sunt mai mici decât capitalul statutar al întreprinderii, a declarat în cadrul şedinţei de Guvern vicepremierul Valeriu Lazăr.

Oficialul a precizat că deşi întreprinderea este a statului, Consiliul de Administraţie nu respectă legislaţia şi chiar s-a ajuns la un conflict în cadrul companiei.

Potrivit vicepremierului în cazul în care activele nete sunt mai mici decât capitalul statutar al întreprinderii există două soluţii, una dintre care este procedura de insolvenţă, iar alta privatizarea.

De notat că Air Moldova este cea mai mare companie aeriană din Republica Moldova şi deţine o cotă de peste 50% din piaţă.

Compania Air Moldova va fi transformată, până la sfârşitul anului, în societate pe acţiuni

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Eugen Sabău, românul eutanasiat în Spania, după ce a ucis 3 oameni: „Și-a dat seama că...”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025: Top 20 cele mai iubite parfumuri bărbătești – best-seller, lux și reduceri exclusive cu peste 1.000 €
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat