Incidente în primele ore ale votării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incident mai puţin plăcut a avut loc astăzi, de dimineaţă, la podul Sănătăuca, Floreşti, spune Marin Maxian, şef adjunct al Inspectoratului General al Poliţiei. Cineva a aruncat scule din metal ghimpoase, iar ca rezultat la mai multe din autospecialele poliţiei şi ANTA li s-au deteriorat anvelopele. Prin asta, spune Marin Maxian, s-a dat dovadă de „cinism şi lipsă a moralităţii”. Poliţia condamnă astfel de comportamente.

Într-un alt caz examinat de poliţie, poarta preşedintei secţiei de votare din Goteşti, Cantemir, şi a primarului din localitate au fost vopsite în altă culoare.

Un incident a fost înregistrat şi la Orhei, unde o secţie de votare, din cauza unei defecţiuni tehnice la camera de filmat, s-a deschis la 07.25. Şi la Lozova, Străşeni, a existat o defecţiune tehnică la calculator, care a fost remediată în scurt timp.

În Zona de Securitate sunt prezenţi mai muli observatori, mass-media, deputaţi care monitorizează parcursul votului. Deocamdată incidente nu au fost observate. Marin Maxian spune că unele instituţii mass media dezinformează când afirmă că în unele localităţi votanţii din stânga Nistrului sunt aduşi organizat la urne sau că li se oferă bani pentru vot.

Marin Maxian a menţionat că, începând din 4 noiembrie, poliţia a asigurat ordinea publică în cadrul a 94 de evenimente electorale, cuu 11 mii de participanţi, fiind antrenaţi peste 600 de angajaţi ai poliţiei. În această perioadă au fost identificate şase cazuri de afişaj electoral neautorizat. În opt cazuri s-au încălcat restricţiile de sănătate publică în cadrul întrunirilor şi evenimentelor de agitaţie electorală, deteriorări de panouri, repartizarea materialului denigrator etc.

Pe parcursul zilei de ieri, 14 noiembrie, la poliţie au parvenit 14 sesizări privind încălcarea restricţiilor de sănătate publică, agitaţie electorală. A fost fixat şi un caz de bănuială rezonabilă de corupţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!