Începe a doua etapă de admitere în facultăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Azi, în universităţile din ţară a demarat a doua etapă de admitere la studii superioare de licenţă. Etapa a doua a admiterii se desfăşoară pe 14 august, iar rezultatele finale vor fi anunţate până pe 20 august

Dosarul candidatului trebuie să conţină actul de studii şi certificatul cu notele examenului de bacalaureat, un certificat medical, 4 fotografii 3x4 şi copia actului de identitate a părinţilor. După necesitate pot fi incluse diplomele de merit, adeverinţa privind starea familială şi extrasul carnetului de muncă.

La prima etapă de admitere, universităţile din ţară au pus în concurs peste 20 de mii de locuri, fiind depuse în jur de 27 de mii de cereri. Cele mai multe cereri, în raport cu numărul de locuri oferite, au fost depuse la Universitatea de Stat din Moldova, circa 5000 de locuri, şi Universitatea Tehnică a Moldovei cu aproximativ 4000 de locuri. Cele mai puţine cereri au fost depuse la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, circa 600 de cereri.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei, cele mai multe cereri, în raport cu numărul de locuri oferite, au fost depuse la Universitatea de Stat din Moldova- 4.921, Universitatea Tehnică a Moldovei - 4.181, Academia de Studii Economice din Moldova - 4.053, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu” -1.813, IRIM - 601, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport - 598  etc.

Potrivit aceleiaşi surse:  Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare“, Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun” şi Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu“ au încheiat admiterea. Pentru sesiunea repetată, instituţiile de învăţământ de stat, cu excepţia celor trei menţionate deja, propun 787 de locuri la buget şi 3.878 de locuri prin contract cu achitarea taxei de studii. În instituţiile private au rămas neacoperite 1.552 de locuri în raport cu planul de înmatriculare de 3.580 locuri (3.865 locuri în anul 2012),  în anul 2012  rămânând neacoperite 1.216 locuri.

Locurile neacoperite cu finanţare bugetară şi propuse pentru a II etapă de admitere în învăţământul superior pe  domenii/specialităţi:

Ştiinţe ale educaţiei -  307 de locuri neacoperite la  matematică (34), fizică (31), limbi şi literaturi (60), istorie (21) etc. (USM, UPS Ion Creangă, US Tiraspol, US Alecu Russo Bălţi, US B.P.Haşdeu Cahul, US Comrat, US Taraclia, AMTAP),

Ştiinţe umanitare - 82 de locuri neacoperite la limbi şi literaturi (41), filozofie (13 locuri), antropologie (8) etc. (USM, US Tiraspol, US Alecu Russo Bălţi,  AMTAP, UPS Ion Creangă, Un.AŞM),

Inginerie şi activităţi inginereşti –  76 de locuri neacoperite la maşini şi aparate (9), inginerie şi management pe ramuri (8), automatică şi informatică (6), energetică tradiţională (5) etc.  (UTM, USM, US Comrat),
Ştiinţe ale naturii  –   57 de locuri neacoperite la geografie (11), biologie (14), biologie moleculară (8) etc. ( USM, USTiraspol, UnAŞM),

Ştiinţe exacte –  47 de locuri neacoperite la informatică (14),  fizică (11), matematică (11) etc. (USM, UPS Ion Creangă, US Tiraspol, US Alecu Russo Bălţi, ASEM),

Arte – 35 de locuri neacoperite la actorie (8) , regie (8) coreografie (4) etc. (UPS Ion Creangă, AMTAP),

Ştiinţe ale comunicării -  29 de locuri  neacoperite la biblioteconomie (18) , jurnalism (5), ştiinţe ale comunicării (5) etc. (USM, US Alecu Russo Bălţi),

Tehnologii de fabricare şi prelucrare –  14  locuri neacoperite la tehnologia vinului ( 12) , ingineria produselor textile (12) etc.(ASEM, UTM),

Ştiinţe economice – 12 locuri neacoperite la statistică şi previziune economică (8) etc. (ASEM, USM, AMTAP, US Cahul).

La Ştiinţe politice, Ştiinţe sociale, Asistenţă socială, Tehnologie chimică, Servicii au rămas neacoperite câte 1-4 locuri. În sesiunea repetată dosarele urmează să fie depuse în perioada 12-14 august 2013, rezultatele finale fiind anunţate la 20 august curent.

3.942 de locuri pentru studii de masterat

Potrivit rezultatelor efectuate după prima etapă de admitere la studiile de masterat au fost depuse 5.902 de cereri, dintre acestea  5.457 de cereri la instituţiile de stat şi 445 la instituţiile private. Cele mai multe cereri, în raport cu numărul de înmatriculări oferite, au fost depuse la Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă“, Universitatea de Stat din Bălţi, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, Institutul de Relaţii Internaţionale din Moldova etc.

Au fost înmatriculate 5.186 de persoane – 3.155 la buget şi 2.031 la taxă. Pentru sesiunea repetată instituţiile de învăţămînt superior de stat şi cele private propun 3.942 de locuri. Instituţiile de stat oferă – 3.182 de locuri (413 buget şi 2.769 la taxă), iar instituţiile private oferă  760 de locuri

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry