Încă un milionar din România îşi extinde afacerea în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa serviciilor medicale din Republica Moldova este atractivă pentru investitorii străini FOTO Shutterstock

Unul din cei mai mari jucători de pe piaţa serviciilor medicale private din România, RomGerMed intenţionează să se extindă şi în Republica Moldova, potrivit Ziarului Financiar.

Ciprian Nicoară, directorul general al grupului de servicii medicale RomGerMed, a declarat că anul acesta va fi demarată extinderea în afara României, statele vizate fiind Republica Moldova şi Bulgaria. Totodată,compania are în vedere extinderea şi la nivelul România pentru a ajunge la acoperire naţională.

Potrivit lui Nicoară, bugetul pentru această operaţiune este nelimitat, întrucât compania este în discuţii cu investitori strategici, care vor anunţa în scurt timp exact modul de derulare al infuziei de capital estimată la peste 10 milioane de euro.

“De anul acesta, RomGerMed va intra într-un proces de dezvoltare a reţelei la nivel naţional, printr-o reţea de laboratoare în primă fază pentru ca apoi să luăm în considerare şi clinicile. Vorbim de laboratoare în fiecare judeţ din România“, a spus Nicoară, citat de zf.ro.

Grupul Romgermed a fost înfiinţat în 1999, iar în prezent operează în România o reţea de clinici şi laboratoare. În anul 2011 grupul a avut o cifră de afaceri de circa 19 milioane de euro. În 2012 a inaugurat cea mai mare policlinică privată din România.

Grupul Romgermed este controlat de fraţii Dorian Sam Schwartz (cu 95%) şi Filip Florin Schwartz (5%; deţine 95% din acţiunile Otter Distribution). În anul 2011, Forbes estima averea celor doi fraţi la peste 10 milioane de euro.

Mai multe pentru tine:
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort