Încă un avocat, reţinut de CNA pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Încă un avocat a fost reţinut de către ofiţerii CNA şi procurorii Anticorupţie, după ce ar fi primit 3.000 de euro de la un bărbat pentru a-i soluţiona cazul. Apărătorul a fost escortat la CNA pentru a fi audiat în după-amiaza zilei de luni, 28 mai. Acesta este bănuit de trafic de influenţă.

Potrivit materialelor anchetei, avocatul ar fi pretins banii, susţinând că are influenţă asupra unor persoane publice din cadrul Poliţiei de Frontieră şi că îi poate determina pe aceştia să-i restituie denunţătorului automobilul de model Mercedes, ridicat anterior.

În plus, au fost documentate în paralel şi acţiunile unui poliţist de frontieră, care ar fi primit 200 de euro pentru soluţionarea pozitivă a aceluiaşi caz. Pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă.

Este de menţionat că avocatul şi-a recunoscut integral vina şi cooperează cu organul de urmărire penală.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, avocatul riscă până la 6 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, iar poliţistul de frontieră, respectiv, până la 7 ani de privaţiune de libertate pentru corupere pasivă.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată