Încă o zi de proteste la Chişinău. Poliţia anunţă restricţii de circulaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţişti în faţa Guvernului Republicii Moldova FOTO Alexandru Tarlev

Poliţia îndeamnă şoferii să evite centrul capitalei sâmbătă, 16 ianuarie, unde au loc trei acţiuni de protest. Oamenii legii vor asigura şi menţine ordinea publică, securitatea circulaţiei rutiere şi vor interveni, în caz de necessitate.

Primul protest anunţat pentru ora 11:00 va fi organizat de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr în Piaţa Marii Adunări Naţionale. 

Celelalte două proteste vor fi organizate de Partidul Politic „Partidul Nostru” şi Partidul Socialiştilor. Protestul va avea loc în scuarul Parlamentului Republicii Moldova , iar participanţii la aceasta vor ajunge acolo în trei coloane: de la Cric, de la centrul cultural „Gaudeamus” şi de la Academia de Ştiinţe a Moldovei.

În timpul întrunirilor, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe traseele de deplasare şi redirecţionată pe străzile adiacente acestora. Începând cu ora 09:00 şi până în jurul orei 15:00, pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, tronsonul cuprins între străzile Sfatul Ţării şi Mitropolit Gavriil Bănulescu- Bodoni, circulaţia rutieră va fi sistată.

Conducătorii auto sunt rugaţi să circule cu maximă atenţie în zonele prin care vor merge coloanele de protestatari şi să respecte cu stricteţe indicaţiile inspectorilor de patrulare, semnificaţia indicatoarelor şi a marcajelor rutiere.

Inspectoratul Naţional de Patrulare anunţă că participanţii la acţiuni îşi pot parca unităţile de transport în parcarea de la Circ, pe bulevardul Grigore Vieru, pe strada Pan Halippa şi pe şoseaua Hânceşti.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!