Încă 30 de zile de arest la domiciliu pentru fostul deputat Chiril Lucinschi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Judecătoria municipiului Chişinău, sediul Buiucani, a prelungit, luni, 21 august, cu încă 30 de zile mandatul de arest la domiciliu pe numele ex-deputatului Chiril Lucinschi, cercetat în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Instanţa a luat decizia la solicitarea procurorilor anticorupţie, transmite IPN.

Procurorul Vladislav Bobrov a declarat că prelungirea mandatului de arest a fost solicitată pe motiv că există riscuri ca acesta să poată influenta mersul anchetei. „El poate intra în contact cu martorii care urmează să fie audiaţi în cadrul dosarului. Totodată pentru a examina cauza penală într-un termen rezonabil, pentru a nu tergiversa urmărirea penală, am considerat că această măsură preventivă, de prelungire a arestului, se va răsfrânge pozitiv asupra mersului cauzei”, a declarat procurorul.

Corina Stratan, avocata fostului deputat, a spus că nu este de acord cu decizia instanţei şi că o va ataca cu recurs la Curtea de Apel. Apărarea susţine că la înaintarea demersului privind prelungirea măsurii de arest, procurorul a invocat o învinuire străină ordonanţei de punere sub învinuire. „Este inadmisibil ca partea acuzării în loc să demonstreze necesitatea prelungirii mandatului de arest la domiciliu a invocat nişte chestiuni care nu au relevanţă şi nu se regăsesc în ordonanţa de punere sub învinuire”, a spus avocatul.

Fostul deputat a fost reţinut pe 25 mai, iar ulterior a fost plasat în arest la domiciliu. Potrivit Centrului Naţional Anticorupţie, ex-parlamentarul, împreună cu trei reprezentanţi ai unui agent economic, sunt bănuiţi de spălare de bani, fapt ce a cauzat prejudicii în proporţii deosebit de mari celor trei entităţi bancare. Săvârşirea infracţiunii respective prevede până la zeci ani de închisoare. Fostul deputat este cercetat şi pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declaraţia sa de avere a tăinuit calitatea sa de proprietar al unei companii, despre care se presupune că ar fi fost implicată în frauda bancară. Chiril Lucinschi pledează nevinovat.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”