În viziunea lui Dorin Chirtoacă, programul "Prima casă" merge bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edilul Capitalei Dorin Chirtoacă FOTO: Adevărul

Primarul Chişinăului Dorin Chirtoacă susţine că programul municipalităţii se desfăşoară bine şi în termenele stabilite. Asta deşi instituţia care acorda cele mai multe credite preferenţiale a renunţat s-o mai facă de aproape un an, iar oamenii încă aşteaptă ca lucrările să avanseze.

„Programul continuă, merge bine. Trebuie să înţelegem că este vorba de un program de finanţare. Da, în paralel, Direcţia construcţii capitale construieşte un bloc, dar acest bloc se construieşte la concurenţă cu toate celelalte blocuri din Chişinău. Acel bloc este ridicat deja la nouă nivele, este aproape gata şi urmează partea de finisare. Prin urmare, programul merge”, a declarat Dorin Chirtoacă în cadrul unei emisiuni la postul N4.

Anterior, Adevărul scria că cele 300 de apartamente sau patru blocuri din complexul de pe strada Ghioceilor numărul 2 trebuiau să fie gata încă în aprilie. La aproape o lună de la acest termen la unul dintre blocuri muncitorii abia fac zidăria, la două clădiri se lucrează la fundaţie, iar în locul ultimei construcţii sunt nişte garaje.

Chiartoacă recunoaşte că programul nu arată aşa cum Primăria planificase din start, însă dă vina pe salariile nedeclarate ale cetăţenilor.

„Poate nu atât de amplu precum ne-am dorit, dar este şi problema de declarare a salariilor în Moldova. A obţine un credit înseamnă să ai un salariu de două-trei mii de lei de persoană, fără alte cheltuieli, persoane la întreţinere sau copii, deci un venit mediu de patri-cinci mii de lei per familie. Dar el trebuie să fie declarat oficial, or, la noi, în mare parte, salariile nu se declară oficial şi asta creează probleme tinerilor care vor să obţină un credit”, a mai spus edilul Capitalei.

Programul „Prima Casă“ a fost lansat la 4 octombrie 2010.  Atunci Edilii-şefi promiteau că ridicarea blocului va începe cu o săptămână mai târziu şi se va finaliza în cel mult 30 de luni. Astfel, blocurile urmau a fi date în exploatare cel târziu în aprilie 2013. La începutul anului 2011, Primăria anunţa pe site că primul bloc locativ va fi gata în toamna lui 2012. În luna august 2011, primarul general Dorin Chirtoacă a mers pe şantierul de construcţii şi s-a arătat satisfăcut de lucrări. „Este o situaţie fericită pentru municipiu“, menţiona atunci edilul. Ulterior, termenele-limită s-au mai prelungit de câteva ori. Acum Primăria promite că în primul trimestru al anului 2014 va fi dat în exploatare primul bloc, una din companiile de construcţie are o altă versiune - iarna lui 2015.
 

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne