În sesiunea de toamnă a Parlamentului de la Chişinău, deputaţii s-au întrunit în doar zece şedinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În sesiunea parlamentară de toamnă, care a început pe 1 septembrie, deputaţii s-au întrunit în doar zece şedinţe plenare. Numărul şedinţelor este aproape în jumătate în comparaţie cu sesiunea de primăvară, când au fost desfăşurate 18 şedinţe plenare.

Direcţia generală comunicare şi relaţii publice a Parlamentului precizează într-un răspuns pentru IPN că durata şedinţelor din sesiunea de toamnă a fost de 60 de ore, comparativ cu mai bine de 121 de ore, în sesiunea parlamentară de primăvară.

În total, în perioada 21 iulie şi 31 decembrie 2020, au fost înregistrate 190 de iniţiative legislative.

În sesiunea de toamnă, Parlamentul a adoptat 95 de acte normative, în comparaţie cu cele 164 de acte legislative votate în sesiunea de primăvară. Dintre cele 95 de acte adoptate, 77 sunt legi (76 organice şi una ordinară), iar restul – 18 – sunt hotărâri. Autorii a 42 de acte adoptate, din numărul total, sunt deputaţii, iar autorul a 44 dintre ele este Guvernul. Autorul a şapte acte normative a fost preşedintele ţării, iar două acte adoptate au fost înainte de Biroul Permanent al Parlamentului.

Ultima şedinţă plenară din sesiunea de toamnă s-a încheiat pe 16 decembrie, seara târziu. Însă, peste câteva zile, Biroul permanent al Parlamentului a decis convocarea forului legislativ în două şedinţe a unei sesiuni extraordinare. Din cele două şedinţe, s-a desfăşurat doar una. Amânată a fost şedinţa la care urma să fie dezbătută moţiunea asupra activităţii Guvernului, după ce premierul Ion Chicu a anunţat că demisionează. A două şedinţă, care a avut loc, a fost şedinţa solemnă de învestitură a preşedintelui Republicii Moldova.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, Legislativul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile