În Republica Moldova preţul zahărului este exagerat de mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii din Republica Moldova susţin că vor putea reduce abia peste două-trei luni, cu 20-30%, costul „otrăvii albe". Experţii spun că produsul s-ar putea vinde mai ieftin și acum, prețurile actuale de comercializare fiind exorbitante.

Potrivit ultimelor prognoze ale specialiştilor de la Uniunea Producătorilor de Zahăr din Moldova (UPZ), recolta de sfeclă de zahăr din acest an va fi de aproximativ 920.000 de tone. Roada va permite fabricililor locale să producă circa 125.000 de tone de zahăr, cantitate ce va depăşi cu aproape jumătate necesităţile interne ale ţării.

Raisa Bejan, vicepreşedinte al UPZ, spune că datorită unei producţii bune şi mai ales graţie conjuncturii regionale, preţul la zahăr ar putea să scadă, însă abia peste două-trei luni.

„Va exista o presiune mare asupra preţului ca urmare a unei recolte mai mari de sfeclă din Ucraina şi Rusia. De exemplu, producţia de zahăr a Ucrainei ar putea ajunge la circa 2 milioane de tone, în timp ce necesarul intern este de 1,8 milioane de tone. Astfel, Ucraina va putea exporta circa 200.000 de tone de zahăr. Mai mult, ţara vecină are posibilitatea să producă şi 650.000 de tone de zahăr din trestie. Toate acestea ar putea genera o scădere a preţului la produsul dulce la nivel regional", susţine Raisa Bejan.

Adrian Lipcan, directorul Departamentului vânzări şi logistică al companiei Sudzucker Moldova, a estimat chiar că preţul zahărului ar putea să scadă cu 20% faţă de nivelul actual.

„ȘANSE SLABE SĂ SE IEFTINEASCĂ"

Pe de altă parte, Gheorghe Magdil, directorul companiei Magt-Vest, susține că este prematur să vorbim despre o scădere a costului zahărului.
„Mai este încă timp până vom începe recoltarea. Atunci vom putea spune exact ce cantitate de sfeclă am cules şi cât zahăr vom putea produce", a declarat directorul companiei. Magdil spune că șansele ca zahărul să se ieftinească sunt mici și pentru că, faţă de anul trecut, au crescut costurile de procurare a materiei prime, preţurile la seminţe și la resurse energetice.

Viorel Chivriga, expert la IDIS „Viitorul", consideră însă că actualele preţuri de comercializare a zahărului sunt exagerate. „Producătorii și comercianții ar putea opera ieftiniri chiar și acum, fără a-și afecta profiturile", a declarat economistul.
Potrivit lui Chivriga, ţinând cont de evoluţiile de pe piaţă, cel mai probabil valorile la zahăr vor scădea la finele anului. În următorii 2 ani, ne putem aştepta la oscilaţii nesemnificative de preţ.

S-a scumpit cu 41%

Din noiembrie 2010, preţul pentru un kilogram de zahăr s-a majorat cu 41%, de la 11 lei la circa 15,5 lei. În 2010, producţia de zahăr a constituit 120.000 de tone, necesitatea de consum fiind de 65.000 de tone. Circa 30.000 tone de zahăr s-au exportat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur