În Republica Moldova, chirurgia inimii a ajuns sub bisturiul restructurărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă

Societatea civilă trage un semnal de alarmă. Centrul de Chirurgie a Inimii, singura instituție de profil din țară, este desființat, în urma unui ordin al Ministerului Sănătății.

Activiștii de la Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDo) susțin că, în urma acestei decizii, serviciile oferite până acum de centru (chirurgie, terapie intensivă și anestezie) vor fi dispersate în cadrul Spitalului Clinic Republican, o instituție de profil larg. Reorganizarea va duce la înrăutățirea calității tratamentului, îngrijirea copiilor în secțiile pentru maturi, precum și la forțarea pacienților să apeleze la clinici private.

„Medici generaliști se vor ocupa de bolile de inimă. Centrul va fi redus la câțiva specialiști care fie vor pleca din țară, fie se vor reprofila", a spus Sergiu Ostaf, directorul CReDO.

Pacienții resimt primii efectele negative. „Copilul meu a făcut o operație pe cord și peste jumătate de an trebuie să mergem la control. Acum nu știu unde să ne adresăm", mărturisește Ana Lupaș, mama unui băiat de 7 ani.

Responsabilii de la Ministerul Sănătății calmează spiritele. „Ordinul presupune doar reorganizarea Spitalului Clinic Republican. Centrul va fi transformat într-o secție de chirurgie a inimii pentru a eficientiza resursele umane și serviciile", a explicat pentru „Adevărul" Viorel Soltan, viceministrul Sănătății.

Circa 60% din decesele din Moldova sunt provocate de bolile cardiovasculare. Anual se nasc 600 de copii cu patologii cardiace, care, pentru a supraviețui, au nevoie de intervenții chirurgicale în primii ani de viață.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică