În premieră, în Moldova va fi aleasă „regina vinului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ziua Vinului este celebrată, anual, în Republica Moldova în luna octombrie

Pe 3 octombrie, în cadrul Festivalului Ziua Naţională a Vinului, va fi organizat concursul Miss Regina vinului, o premieră pentru Republica Moldova. Persoana care va fi selectată va deveni imaginea vinului moldovenesc, pe care îl va promova timp de un an la diverse evenimente naţionale şi internaţionale.

Asociaţia Naţională a Tinerilor Manageri informează că pentru titlul „Miss Regina vinului 2014“ vor concura în finală 11 participante, care vor fi supuse mai multor probe, cum ar fi prezentarea costumului naţional, creaţie artistică pe tematică vinicolă, ţinuta de seară şi, bineînţeles, finalistele nu vor scăpa nici de întrebările din domeniul vinificaţiei. Juriul urmează să fie format din 7-12 membri, persoane notorii din ţară şi de peste hotare.

La concurs sunt invitate fete din toată ţara. Pretendentele la titlu trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 27 de ani, înălţimea de cel puţin 1,70 metri şi să cunoască limba engleză. Pentru a se înscrie la concurs, ele trebuie să acceseze site-ul reginavinului.md şi să completeze un formular de participare. Perioada de înregistrare este 21 august – 5 septembrie.

Câştigătoarea concursului va primi din partea organizatorilor un premiu de 5.000 de euro şi va semna un contract exclusiv de promovare a vinurilor moldoveneşti peste hotarele ţării pentru o perioadă de un an. De asemenea, vor fi desemnate Vice miss Regina vinului, Miss Simpatie şi Miss Media, care vor lua 3.000, 1.500 şi, respectiv, 1.500 de euro, precum şi alte premii.

Preselecţia va avea loc pe 6-7 septembrie. Tinerele selectate vor fi invitate să se prezinte conform unui orar. 

Concursul are o tradiţie îndelungată în statele-membre ale Uniunii Europene. În Germania, spre exemplu, este organizat anual şi a ajuns la cea de a 65-a ediţie.

Mai multe pentru tine:
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG