În peste 100 de grădiniţe din Chişinău se va face reparaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Douăzeci şi cinci de milioane de lei au fost repartizaţi din bugetul municipal pentru lucrări de reparaţie în 108 grădiniţe din municipiul Chişinău. Lucrările vor începe în primele zile ale lunii iunie. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de către viceprimarul Ruslan Codreanu, transmite IPN.

În 61 de instituţii vor fi reparate blocurile alimentare, iar în 53 – blocurile sanitare. Pavilioanele de joacă vor fi reconstruite în 28 de grădiniţe. Ruslan Codreanu precizează că suma de 25 de milioane de lei este adiţională la banii alocaţi pentru reparaţii în anul 2018.

La efectuarea lucrărilor de reparaţie în sălile de gripă contribuie şi părinţii, cu sume care se ridică la câteva sute de lei, conform deciziilor fondurilor părinteşti.

În municipiul Chişinău sunt deschise 159 de grădiniţe, frecventate de circa 30 de mii de copii.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”