În instituţiile psihiatrice din Moldova oamenii sunt bătuţi, ţinuţi în frig şi lipsiţi de condiţii igienice elementare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit constatărilor, bolnavii din spitalele de psihiatrie sunt maltrataţi de angajaţi FOTO: Adevărul

În urma unei monitorizări a Institutului pentru Drepturile Omului (IDOM) s-a constatat că beneficiarii spitalelor de psihiatrie sunt bătuţi de angajaţi şi îngheţă de frig, pentru că administraţia a decis să repare sistemul de încălzire în timpul iernii.

Mai mult, pacienţii nu au la dispoziţie produsele elementare de igienă precum săpun, şampon, pastă şi periuţe de dinţi, relevă IPN.

Directorul executiv al IDOM, Vanu Jereghi, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost monitorizate şase instituţii psihiatrice: internatele psihoneurologice pentru maturi din satul Cocieri, raionul Dubăsari, comuna Bădiceni, raionul Soroca, satul Brânzeni, raionul Edineţ şi internatul din municipiul Bălţi, precum şi casele-internat pentru copii cu deficienţe mintale pentru fete din oraşul Hânceşti şi pentru băieţi din oraşul Orhei.

În toate s-au constatat puţini angajaţi, întrucât două sau trei asistente medicale sunt responsabile pentru câteva zeci de beneficiari. Un grup de 20-25 de bărbaţi este îngrijit de câteva femei, ceea ce nu este recomandat, mai ales că ele nu-i pot controla în caz că sunt violenţi.

În instituţii nu se găseşte nici echipamentul necesar pentru imobilizarea persoanelor violente, ele fiind legate cu cearşafuri pentru a se linişti. Grupurile sanitare sunt într-o stare deplorabilă, cu mucegai, cu pereţii jerpeliţi. Într-o instituţie nu este apă caldă, iar beneficiarii uneori sunt culcaţi câte doi pe un pat, cu o singură pernă şi o singură plapumă. „Umiditatea este prea mare, 12 persoane s-au îmbolnăvit de tuberculoză din această cauză. Am constatat că beneficiarii nu au lenjerie intimă de schimb, pentru 23 de persoane erau 12 perechi de ciorapi şi patru de chiloţi. Unii beneficiari au spus că nu au fost scoşi afară de mai bine de un an“, a comunicat Vanu Jereghi.

În casele-internat din Orhei şi Hânceşti, deşi acestea sunt destinate minorilor, jumătate din beneficiari sunt maturi. Şi aici au fost depistate violări ale drepturilor beneficiarilor – cei imobilizaţi sunt cazaţi la etajele superioare, nu există personal suficient şi aceştia nu sunt plimbaţi pe afară.

Potrivit sursei, raportul a fost prezentat şi Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, care a spus că va încerca să elimine neconformările şi violările drepturilor. Statul cheltuie zilnic câte 100-150 de lei pentru întreţinerea unei persoane din instituţiile psihiatrice.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model