Igor Munteanu: Orice propunere din partea lui Rothschild este otrăvitoare şi nu poate fi acceptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orice propuneri care vin din partea lui Nat Rothschild pe marginea cumpărării companiei „Avia Invest”, concesionara Aeroportului Internaţional Chişinău, sunt toxice şi nu pot fi acceptate.

Oricine încearcă să preia contractul din mâinile lui Ilan Şor devine complice la schemele sale pentru că acesta este urmărit, are dosare pe care trebuie să le ispăşească în Republica Moldova. Declaraţia aparţine deputatului blocului ACUM, preşedintelui Comisiei parlamentare de anchetă pentru analiza modului de organizare şi desfăşurare a privatizării şi concesionării proprietăţii publice, Igor Munteanu, transmite IPN.

„Chiar şi pentru un grangure cu intenţii oculte, aşa cum este Ilan Şor, nu este atât de simplu să găseşti o companie care să preia nişte acţiuni otrăvite chiar şi în regim offshore. Toată lumea îşi dă seama că dreptul este al proprietarului care este statul şi Guvernul Republicii Moldova”, a menţionat Igor Munteanu la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR Moldova.

Deputatul susţine că încercarea de a vinde acţiunile companiei „Avia Invest” s-a întâmplat anume acum pentru că Ilan Şor şi-a dat seama cu disperare că nu are soluţii pe termen scurt. „Din acest motiv s-a întâmplat, nu pentru că actualul Guvern nu are grijă de proprietatea publică”, a menţionat parlamentarul.

Igor Munteanu a explicat că Aeroportul Internaţional Chişinău a fost modernizat, practic, din taxa de 9 euro pe care o plăteşte fiecare persoană care trece prin aeroport, dar nu din banii concesionarului, care s-a obligat prin contract să facă investiţii inclusiv în infrastructura obiectului. „Imediat după semnarea contractului, în 2014, trebuiau să fie investite 44 de milioane de euro. Nu există nicio dovadă că „Avia Invest” ar fi investit aceşti bani”, a menţionat deputatul. Potrivit lui, a doua etapă de investiţii constituia 115 milioane de euro şi trebuia să înceapă din momentul în care numărul de persoane care circulă prin aeroport ar fi ajuns la 2,6 milioane de călători pe an, iar această cifră a fost depăşită în 2017 şi ar fi trebuit să înceapă imediat.

Parlamentarul afirmă că în spatele „Avia Invest” întotdeauna a stat fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, şi grupurile asociate. „Când a dispărut pavăza şi sprijinul, atunci Şor n-a mai putut să facă faţă şi a încercat să vândă rapid acţiunile celor două companii – „Comaxavia”, care a fost cumpărată în proporţie de 100% de Rothschild şi „Avia Invest”, dar pentru că legislaţia prevede că vânzarea acţiunilor „Avia Invest” trebuie să o faci la Camera de Înregistrare, n-au reuşit. Datorită sesizărilor noastre, s-a pus sechestru pe acţiunile „Avia Invest” şi Rothschild, atunci când a venit, nu a reuşit să facă ultima tranzacţie care, probabil, ar fi fost letală pentru acest bun”, a notat Igor Munteanu.

Pe de altă parte, pe 29 august, compania NR Investments Ltd, care aparţine lui Nat Rothschild, a anunţat că a finalizat procesul de cumpărare a cotei de 95% din Avia Invest SRL, compania concesionară a Aeroportului Internaţional Chişinău.

Mai multe pentru tine:
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi