Igor Munteanu: Deputaţii trebuie să adopte legea Magnitsky pentru a dovedi că servesc legii şi nu infractorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO moldnova.eu

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr consideră că Parlamentul trebuie să adopte legea Magnitsky, ca măsură de securitate naţională. „Republica Moldova trebuie să adopte legislaţia Magnitsky, pentru a oferi o dovadă în plus că are un parlament legitim, că are deputaţi care servesc legii şi nu infractorilor”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă vicepreşedintele PPDA, Igor Munteanu, transmite IPN.

Potrivit lui Igor Munteanu, adoptarea acestei legi este esenţială pentru că este „unicul vehicul legislativ care poate accelera anchetarea fraudei miliardului”, aliniind Republica Moldova la Global Accountability Act – o legislaţie internaţională de integritate care devine populară în Europa.

„Legea e un scut împotriva impunităţii şi nicidecum nu vizează doar cetăţenii ruşi implicaţi în spălarea de bani, cunoscută sub numele de „landormatul rusesc”. Orice alte persoane care comit abuzuri grave şi crime contra populaţiei sau care săvârşesc infracţiuni contra ordinii constituţionale din Republica Moldova pot fi incluse pe această listă, conform legii”, a spus Igor Munteanu.

Potrivit vicepreşedintelui PPPDA, prin această lege, Republica Moldova poate impune sancţiuni personale celor care comit încălcări grave ale drepturilor omului, securizându-şi spaţiul economic şi politic de influenţa unor persoane cu cazier criminal. „Dacă acest Parlament reprezintă cu adevărat interesele cetăţenilor Republicii Moldova, nu ar trebui să existe niciun partid politic care să se opună acestei iniţiative legislative de aliniere a ţării la standarde de integritate Magnitsky şi la sancţionarea persoanelor responsabile”, a conchis Igor Munteanu.

Urmare a implementării, susţine Igor Munteanu, Legea va permite blocarea accesului la sistemul financiar-bancar pentru persoanele implicate în mari fraude bancare, grave încălcări ale drepturilor omului şi alte infracţiuni severe. Acestea vor duce la interzicerea aflării lor pe teritoriul Republicii Moldova, confiscarea proprietăţilor şi a bunurilor provenite din bani fraudaţi.  Acest fapt va constitui un pas esenţial în vederea introducerii instrumentelor adecvate de sancţionare şi lichidării ameninţărilor în adresa securităţii naţionale”, spune acesta.

Proiectul de lege poartă numele lui Serghei Magnitsky, un avocat rus care a deconspirat şi a raportat informaţii preţioase despre crimele săvârşite de birocraţi corupţi din Rusia, implicaţi în fraude fiscale, motiv pentru care a fost arestat în 2008, torturat şi omorât în bătaie într-o închisoare din Rusia în 2009. În 2012, Congresul SUA, cu votul bipartizan al ambelor partide, adoptă legea „Russia and Moldova JV Repeal and Sergei Magnitsky Rule of Law Accountability Act of 2012”. Legea e promulgată de preşedintele SUA, iar în 2016 Congresul SUA prin „Global Magnitsky Act” impune interdicţii de viză şi sancţiuni faţă de persoane responsabile de comiterea unor abuzuri grave: încălcarea drepturilor omului şi acte de corupţie mari.

https://www.ipn.md/ro/deputatii-trebuie-sa-adopte-legea-magnitsky-pentru-a-dovedi-7965_1070946.html

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare